De la “orbis terrarum” la “globul Moldovei”*

Decembrie 23, 2010

Când Appian îţi povesteşte cu atâta învolburare Războaiele Civile, unde triumviratul format de Antonius, Octavius şi Lepidus a constituit vârful de lance al acelei perioade istorice, îţi întorci privirea, ca un huhurez, spre triumviratul Lupu-Ghimpu-Filat, care stă să se nască în aceste zile de sărbătoare.

La Roma se întâmplau atunci minuni şi prevestiri înfricoşătoare: câinii urlau precum lupii, o vacă a scos un glas omenesc, un prunc născut începu pe loc să vorbească. Să nu ne mire că din unele statui au picurat stropi de sudoare, iar din altele sânge. Ploua cu pietre şi trăsnete nesfârşite cădeau peste temple, iar cel mai vârstnic dintre preoţii Etruriei îşi opri glasul şi respiraţia, după ce prezise revenirea vechii regalităţi.

În Chişinău, câinii umblă cu coada între picioare. Un prunc a fost născut într-o toaletă de internat şi cât pe ce să vadă moartea. Prin puşcării, deţinuţii beau cu gardienii, după care evadează în lume. Statuia bătrânului domn Ştefan este verde de atâta pâclă orăşenească. Bustul lui Lenin de la sediul PC devine loc de pelerinaj pentru înalţi demnitari ai guvernelor UE. (O fotografie cu tătucul pleşuv spre satisfacţia familiilor şi a prietenilor lor!). Într-un final, lumea scutură ultimii gologani de prin portofele pentru masa de Crăciun.

Lazăr, ministrul, nu personajul biblic atins de aura hristică, spune, achipuind epitete care se potrivesc ca nuca de perete, că vrea “o soluţie bună, frumoasă, o soluţie simpatică”. O soluţie sexy pentru alegerea Preşedintelui Republicii Moldova! Iar asta presupune ca fiecare dintre noii triumviri să peţească voturi de la comunişti, şi nu doar Marian Lupu.

Principiile de guvernare, numai principiile, au fost îndelung discutate. S-a stabilit când va adera Republica Moldova la UE, când va intra în NATO şi când vor fi aduşi înapoi acasă sutele de mii de risipitori desţăraţi. La negocieri au venit câte doi, ca în total să fie şase, aşa cum, probabil, i-a sfătuit baronul de Condorcet. Despre funcţii, mai puţin, căci nu este momentul.

Ţara geme de pâclă.

Aho, aho.

La anul şi la mai buni ani!

*Imperiul Roman era adesea denumit “globul pământesc”. “Globul Moldovei” este o mostră de folclor parlamentar basarabean, expresie ieşită din gura agrarianului D. Moţpan.

Anunțuri

Joaca de-a Constituţia sau Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă!

Decembrie 22, 2010

Ce este ierarhia actelor normative, ce semnifică forţa juridică a acestor acte, care este locul Constituţiei în sistemele de drept? Ne lămureşte pe deplin reprezentantul şcolii austriece de drept, Hans Kelsen, care fundamentează ştiinţific, în “Doctrina pură a dreptului”, principiul supremaţiei Constituţiei, întocmind o piramidă. “Piramida lui Kelsen” aşează pe straturi normele juridice ale unui stat. În vârful acesteia se regăseşte, de regulă, Constituţia.

 

Ceea ce îi conferă Constituţiei Republicii Moldova întâietate în piramida actelor normative (ne limităm la sistemul de drept din Republica Moldova) este însuşi faptul că ea se adoptă cu votul a două treimi din numărul total al deputaţilor (art. 143 din Constituţia Republicii Moldova), spre deosebire de legile organice şi cele ordinare, care pot fi adoptate, modificate, suspendate sau abrogate de acelaşi organ, cu majoritatea deputaţilor aleşi sau, după caz, a deputaţilor prezenţi.

Prin urmare, Constituţia emană o forţă specifică, forţă care o propulsează în vârful întregului sistem social-politic al Republicii Moldova.

De altfel, principiul supremaţiei Constituţiei este consacrat în art. 7 al Constituţiei Republicii Moldova, care prevede: Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.

         Dilema în care ne întemniţează actualul ministru al Justiţiei (şi din care noi ieşim repede şi graţios) este că, “în eventualitatea eșecului de a alege șeful statului, pentru a asigura un interimat pe o perioadă mai lungă, va fi nevoie de adoptarea unei legi ce ar specifica detaliile interimatului”.
         Constituţia însă, în cele 3 articole în care ne vorbeşte despre interimatul funcţiei prezidenţiale [91,92 şi 135 alin. f)], nu face trimitere la vreo lex specialia, care să specifice detaliile interimatului, ea însăşi stabilind clar care este procedura în asemenea situaţii.
        Dilema este aşadar spulberată de un străvechi principiu de logică juridică: Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Aplicând acest principiu logico-juridic situaţiei noastre, vedem că textul constituţional se referă la “Preşedintele Republicii Moldova”, nefiind specificat dacă este vorba de Preşedintele ales sau de Preşedintele interimar. Este suficientă consultarea art. 63 alin. 2), a art. 73, art. 77, art. 78, art. 81, art. 84, art. 85, art. 86, art. 87, art. 88, art. 93, art. 94, articole în care regăsim atribuţiile Preşedintelui Republicii Moldova. Preşedintele interimar cade astfel sub incidenţa acestor articole, în virtutea principiului sus-menţionat.

Art. 78 alin. 5): Dacă şi după alegerile repetate Preşedintele Republicii Moldova nu va fi ales, Preşedintele în exerciţiu dizolvă Parlamentul şi stabileşte data alegerilor în noul Parlament.

Orice tentativă de eludare a prevederilor art. 78 alin. 5 va fi neconstituţională, încălcându-se principiul supremaţiei Constituţiei. Manifestarea de voinţă a domnului ministru va fi conformă cu Legea Supremă doar atunci când textul acesteia va face trimitere la o lege specială care să specifice detaliile interimatului. Până atunci, detaliile mandatului Preşedintelui interimar sunt aceleaşi cu ale mandatului Preşedintelui ales.

Vid de putere sau Vlad Filat, prim-ministru demisionar si presedinte interimar?

Decembrie 1, 2010

 

 de Alexandru Iavorschi

Potrivit art. 63 alin.(3) din Constitutie, Parlamentul se intruneste, la convocarea Preşedintelui Republicii Moldova, în cel mult 30 de zile de la alegeri. Astfel, pana la 28 decembrie 2010, Presedintele interimar va trebui sa convoace Parlamentul.

 Prima sedinta a Parlamentului va fi prezidata de cel mai în vîrstă deputat, recte Vladimir Voronin. Exista toate sansele ca acesta sa incerce repetarea scenariului aplicat de comunisti in cadrul primei sedinte a Parlamentului ales la 29 iulie 2009. Prin amanarea sedintei in care ar urma sa se aleaga Presedintele Parlamentului, comunistii vor urmari crearea unui vid de putere.

 In cazul in care noul Parlament nu va reusi sa aleaga Presedintele Parlamentului in cadrul sedintei de constituire a Parlamentului, ca urmare a boicotului comunistilor si a posibilelor neintelegeri intre liderii AIE, se creeaza premisele unei noi crize constitutionale, intrucat va exista un vid de putere:

 (i)  nu vom avea un Presedinte al Parlamenului;

(ii)  nu vom avea un presedinte (interimar);

(iii) inceteaza mandatul Guvernului in temeiul art. 103 din Constitutie, acesta devenind un Guvern demisionar.

Dupa sedinta de constituire a noului Parlament, Mihai Ghimpu isi pierde calitatea de Presedinte interimar, izvorata din art. 90 alin.(1) coroborat cu art. 91 din Constitutia Republicii Moldova, astfel cum acest lucru a fost statuat in Avizul privind constatarea circumstantelor care justifica interimatul functiei de Presedinte al Republicii Moldova nr. 4 din 17.09.2009, emis de Curtea Constitutionala a Republicii Maldova ca urmare a demisiei sefului statului.

Mihai Ghimpu nu va mai detine calitatea de Presedinte interimar, deoarece aceasta functie era exercitata in virtutea functiei de Presedinte a Parlamentului. De la data dizolvarii Parlamentului pana la data intrunirii legale a noului Parlament, Mihai Ghimpu ramane presedinte interimar in temeiul art. 63 alin.(3) coroborat cu art. 69 alin.(2) din Constitutie. Din momentul constituirii noului Parlament, Mihai Ghimpu isi pierde calitatea de deputat in vechiul Parlament, impreuna cu functia de Presedinte al Parlamentului. Pe cale de consecinta, acesta nu poate fi nici presedinte interimar al Republicii.

Interimatul functiei de Presedinte se asigura, în ordine, de Preşedintele Parlamentului sau de Primul-ministru,  daca funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova devine vacantă sau dacă Preşedintele este demis ori dacă se află în imposibilitatea temporară de a-şi exercita atribuţiile (art. 91 din Constitutie). Potrivit art, 90 alin.(1) vacanţa funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova intervine în caz de expirare a mandatului, de demisie, de demitere, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces.

 Astfel, interimatul functie intervine in urmatoarele cazuri, expres si limitativ prevazute de norma constitutionala:

 (i)  expirare a mandatului;

(ii)  demitere;

(iii) demisie;

(iv)  imposibilitate temporara de a-si exercita atributiile;

(v)    imposibilitate definitiva de a-si exercita atributiile;

(vi)  deces.

Presedintele (interimar) Mihai Ghimpu, ales in noul Parlament, nu se regaseste in niciuna din aceste situatii, care sunt expres si limitativ stipulate de norma constitutionala. Totusi, mandatul lui inceteaza in virtutea art. art. 63 alin.(3) coroborat cu art. 69 alin.(2) din Constitutie. In acest caz, nu poate fi aplicata regula de la art. 80 alin.(2) potrivit caruia Preşedintele Republicii Moldova îşi exercită mandatul pînă la depunerea jurămîntului de către Preşedintele nou ales, deoarece art. 80 alin.(2) reglementeaza institutia mandatului de Presedinte, care nu este aplicabil in cazul presedintelui interimar, intrucat acesta nu exercita un mandat, ci asigura interimatul functiei (Hotararea privind interpretarea art.80alin.(4)din Constituţia Republicii Moldova nr. 18  din  03.08.2010).

Pentru a se evita vidul de putere si o posibila criza constitutionala se intrevad urmatoarele solutii:

 

Solutii:

a)  Sesizarea Curtii Constitutionale in temeiul art. 135 alin.(1) lit.b), pana la intrunirea noului Parlament, pentru a interpreta art. 63 alin.(3), art. 69 alin.(2), art. 90 si art. 91 din Constitutia Moldovei;

b) Alegerea Presedintelui Parlamentului in cadrul primei sedinte a Parlamentului nou ales. Acesta va deveni si Presedinte interimar chiar daca, sub aspect juridic, nu exista circumstantele care justifica interimatul functiei de presedinte, astfel cum acestea au fost mentionate supra, intrucat acestea sunt expres si limitativ prevazute de Constitutie;

c)  In cazul imposibilitatii alegerii Presedintelui Parlamentului in cadrul sedintei de constituire a Parlamentului, se impune sesizarea Curtii Constitutionale in temeiul art. 135 alin.(1) lit.f) din Constitutie pentru constatarea interimatului functiei de Presedinte. De fapt se va cere constatarea circumstantelor care justifica interimatul interimatului, situatie neacoperita de textul Constitutiei.

Solutia viabila este exercitarea functiei de Presedinte interimar de catre Primul-Ministru astfel cum statueaza art. 91 din Constitutie, chiar daca, sub aspect juridic, nu exista circumstantele care justifica interimatul functiei de presedinte, astfel cum acestea au fost mentionate supra, intrucat acestea sunt expres si limitativ prevazute de Constitutie, iar situatia lui Mihai Ghimpu nu se incadreaza in aceste circumstante.

Mortii lui Muruianu

Octombrie 13, 2010

de Eugen Enache


“Justitia nu este altceva decat convenienta celui mai puternic.”

Inca o victima a “Justitiei Muruianu” se zbate intre viata si moarte. Inca un personaj disperat despre care nu se vor povesti multe, care se va stinge linistit, fara sa deranjeze pe cineva sau isi va trai cosmarul pana la capat, necajit si mutilat undeva la o margine de drum. Ca dansul sunt multi. N-a fost primul si cu siguranta nu va fi ultimul care isi va desfigura corpul sau isi va pune pistolul la tampla si va apasa pe tragaci. Ei sunt “mortii lui Muruianu”, cei care nu mai au nimic de pierdut pentru ca li s-a luat totul. Cineva a ramas fara casa, altii au fost deposedati de afaceri. Imaginati-va pentru un moment ca acest biet cetatean a fost scos in strada cu tot cu familia sa pe care probabil o avea si considerand ca a fost nedreptatit si inselat, dupa ce si-a epuizat toate caile legale, recurge la un asemenea gest disperat. E nebun, in tara asta doar nebunii isi dau foc, vor exclama multi din cei care l-au determinat sa-si puna capat zilelor. Ei ar fi bucurosi sa mai falsifice inca un certificat psihiatric, pentru ca injustitia sa nu iasa la suprafata ca si cei care pe 7 impachetau cadavre in saci de plastic si le transportau cu escorta acasa, pentru a se convinge ca nu va fi nevoie de vreo expertiza independenta, ca doar si asa e clar ca s-a spanzurat cu siretul.

Ion Muruianu a dat nume injustitiei. El este cel care de-a lungul carierei sale de judecator a compromis sintagme precum “egalitatea in drepturi”, “proces echitabil” si care a prejudiaciat cu buna stiinta bugetul public . Acest “domn” sfideaza opinia publica cu regularitate pentru ca stie ca nu va pati nimic, stie ca este protejat chiar daca este creata aparenta ca cineva incearca sa-l infrunte, sa-l scoata din joc, Muruianu sta neclintit. Incercarea de a-l demite n-a fost decat o farsa, un spectacol care a durat cateva luni de zile si care s-a soldat cu casarea procedurii disciplinare. Muruianu se bucura in continuare de imunitate, salariu, masina de serviciu, vacante exotice, chiar daca colegiul disciplinar de pe langa CSM a constatat in hotararea sa ca acesta a comis grave abateri de la legislatie care sunt incompatibile cu functia de judecator sau presedinte CSJ. In raportul emis, Muruianu este invinuit ca ar fi favorizat o parte in proces, respingand recursul IS ”Energoatom” in favoarea societatii straine care dorea incasarea fortata a unei sume fabuloase de 23 milioane de dolari. Colegiul disciplinar a considerat ca acest judecator, care a fost si presedintele completului de judecata in momentul examinarii dosarului comporta cea mai mare responsabilitate pentru abaterile disciplinare admise de completul de judecata si urma sa fie penalizat cu cea mai dura sanctiune. Insa Consiliul Superior al Magistraturii, componenta caruia a fost revazuta integral dupa ce s-a produs “Schimbarea”, a ignorat argumentele invocate, casand si procedura disciplinara. Inca un cetatean onest care a fost pe nedrept condamnat de coruptie la nivel inalt si justitie de buzunar.

Dupa evenimentele recente care i-au marcat pe unii iar pe altii i-au lasat indiferenti, revenim la intelepciunea platoniana care crede ca “justitia nu este altceva decat convenienta celui mai puternic”.

Angajarea raspunderii asupra unui proiect de lege: regulamentara, insa neconstitutionala.

Octombrie 11, 2010

de Alexandru Iavorschi

Guvernul Republicii Moldova si-a angajat raspunderea asupra proiectului de modificare a legii bugetului prin adoptarea unei hotarari de guvern, care a fost prezentata Parlamentului.  Nedepunerea de catre deputati a motiunii de cenzura in termen de 72 de ore din momentul angajarii raspunderii a echivalat cu adoptarea acelui proiect de lege. Procedura initiata de Guvernul Republicii Moldova a respectat litera Regulamentului Parlamentului, nu insa si cea a Constitutiei.

Potrivit art. 106/1 alin.(1) din Constitutia Republicii Moldova („Angajarea răspunderii Guvernului”) „Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Parlamentului asupra unui program, unei declaraţii de politică generală sau unui proiect de lege.

Regulamentul Parlamentului Republicii Moldova statueaza ca “Angajarea răspunderii politice în faţa Parlamentului se declară prin hotărîre a Guvernului, care se prezintă în aceeaşi zi Parlamentului, cu anexarea textului programului, al declaraţiei de politică generală sau al proiectului de lege. Preşedintele Parlamentului dispune de îndată distribuirea hotărîrii şi a materialelor adiţionale deputaţilor.” [art. 119 (106) alin.(2) (“Mecanismul angajarii raspunderii Guvernului”)].

Din interpretarea dispozitiei cuprinse in Regulamentul Parlamentului Republicii Moldova deducem ca legiuitorul a omis sa reglementeze prezenta prim-ministrului sau a unui alt membru al Guvernului in fata Parlamentului pentru angajarea raspunderii asupra proiectului de lege. Asadar, norma regulamentara vine in contradictie cu textul art. 106/1 alin.(1) din Constitutie care prevede ca Guvernul isi asuma raspunderea in fata Parlamentului, prin aceasta presupunand prezenta fizica a unui membru al Guvernului, si nu prin simpla prezentare Parlamentului a textului proiectului de lege.

De altfel, aceeasi solutie este creionata si in art. 98 alin.(5) potrivit caruia: „Guvernul îşi exercită atribuţiile din ziua depunerii jurămîntului de către membrii lui în faţa Preşedintelui Republicii Moldova.” Pentru identitate de ratiune, legiuitorul vine cu aceeasi solutie legislativa (ubi eadem est ratio, ibi eadem solution esse debet), statuand expressis verbis ca juramantul se depune in fata Presedintelui, fiind necesara prezenta fizica a membrilor Guvernului.

Daca legiuitorul constituant ar fi optat pentru solutia care se regaseste in Regulamentul Parlamentului, atunci ar fi adoptat o solutie similara celei reglementate in art. 84 alin.(3) din Constitutie “”Preşedintele Republicii Moldova adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme ale naţiunii.” In acest caz, prin aplicarea metodei gramaticale de interpretare, deducem ca prezenta sefului statului in fata Parlamentului nu este necesara, mesajele putand fi transmise Parlamentului pe orice cale.

In concluzie, dispozitia din Regulamentul Parlamentului potrivit careia angajarea raspunderii se declara prin hotarare a Guvernului, care se prezinta Parlamentului, este contrara art. 106/1 alin.(1) din Constitutie, care prevede conditia prezentei in fata Parlamentului a celui care isi angajeaza rasunderea in numele Guvernului.

Modificarea Constitutiei prin referendum

Octombrie 7, 2010

de Alexandru Iavorschi

Potrivit art. 75 alin.(2) din Constitutia Republicii Moldova “Hotaririle adoptate potrivit rezultatelor referendumului republican au putere juridica suprema.
 
Pocesul de modificare a art. 78 din Constitutie, ca si a oricarui alt articol din Legea fundamentala, poate fi dublat de un referendum. Insa, un referendum nu poate tine loc de modificare a Constitutiei, intrucat aceasta procedura este clar reglementata in art. 141-143 din Constitutie. Astfel, acest referendum este neconstitutional intrucat infrange urmatoarele principii si dispozitii constitutionale:
 
a) Lex specialia.  Art. 141 – 143 reprezinta lex specialia in materie de revizuire/modificare a Constitutiei. Cu alte cuvinte, daca se admite ca regula generala este de modificare a oricarei legi prin referendum [art. 2 alin.(1) coroborat cu art 75], intrucat rezultatele acestuia au putere juridica suprema, acelasi lucru nu este aplicabil in materie de revizuire/modificare a Constitutiei – lege fundamentala, deoarece in acest caz sunt direct aplicabile dispozitiile art. 141-143, care reprezinta lex specialia in materie si care sunt guvernate de principiul „specialia generalibus derogant” (legea speciala deroga de la legea generala). Or, daca legiuitorul constituant ar fi avut intentia modificarii Constitutiei (doar) prin referendum, nu s-ar mai fi legiferat o procedura speciala in art. 141-143 din Legea suprema.
 
b) Actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat. Potrivit principiului de drept actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat (legea trebuie aplicata in sensul producerii efectelor ei si nu in sensul neaplicarii ei). Astfel, prin eludarea dispozitiilor art. 141-143 din Constitutie in sensul modificarii Constitutiei direct prin referendum, fara a filtra legea de revizuire a Constitutiei prin Parlament, se infrange acest principiu de drept. De asemenea, se poate ajunge in situatia in care dispozitiile art. 141-143 nu vor fi aplicate niciodata, invocandu-se posibilitatea modificarii Constitutiei doar prin referendum. Si in acest caz se aplica rationamentul de mai sus: daca legiuitorul constituant ar fi avut intentia modificarii Constitutiei (doar) prin referendum, nu s-ar mai fi legiferat o procedura speciala in art. 141-143 din Legea suprema.
 
c) Parlamentul, unica autoritate legislativa a statului. Potrivit art. 60 din Constitutie “Parlamentul este [..] unica autoritate legislativa a statului”. In cazul modificarii Consitutiei doar prin referendum, invocand suportul juridic al art. 2 alin.(1) coroborat cu art 75, se aduce atingere principiului suprematiei si unicitatii Parlamentului in materie de legiferare (lat. ferae legem), mai ales rolului unic si special pe care il are acesta in perimetrul stabilit de art. 141-143 din Constitutie. In plus, potrivit art. 72 alin.(1) si (2) Parlamentul adopta legi constitutionale, iar legile constitutionale sunt cele de revizuire a Constitutiei, fapt dedus si din coroborarea art. 72 alin.(2) cu art. 143 din Constitutie. 
 
In concluzie, doar Parlamentul poate adopta legi constitutionale.

Scurte consideraţii istorico-juridice asupra alegerii Preşedintelui de către popor

Septembrie 3, 2010

Criteriul unei Constituţii nu poate fi unul absolut – valabil pentru toate timpurile şi locurile – ci unul relativ, pentru că o Constituţie trebuie să fie conformă cu experienţa socială şi politică a timpului, în funcţie de o anumită situaţie a unui stat, care-i va da substrat, sens şi legitimitate. Trăim o perioadă a crizelor politice şi a incertitudinii. Cutărui partid nu-i ajunge un vot pentru a-şi arunca din nou tentaculele peste instituţii, instaurând din nou falsul în viaţa de stat. Altor patru partide nu le ajung câteva voturi pentru a vota Preşedintele statului. Noi alegeri, care însă nu garantează că situaţia nu se va mai repeta. Nesiguranţă, atât pe plan intern, cât şi pe plan extern, unde partenerii occidentali stau cu ochii pe tânărul stat – Republica Moldova.

 Campania Referendumului constituţional pentru modificarea procedurii de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova (procedură prevăzută în art. 78 al Constituţiei Republicii Moldova) din 5 septembrie aduce cu sine, ca şi orice altă campanie de dinaintea unui vot obştesc, dezbateri, frământări, injurii, ocări, patimi şi valuri politice, lipsite de însemnătate ştiinţifică, de exactitate tehnică şi, cu atât mai mult, de utilitate socială. Argumentele juridice se întrevăd arareori, stingherite de luptele şi ambiţiile diverselor partide, manifestări ale unei boli des întâlnite la noi: politicianismul.

În prezentul articol vom vedea ce a fost, ce este la noi şi mai ales, să cercetăm ce este mai potrivit firii noastre, stărilor noastre sociale, dată fiind însemnătatea Constituţiei în clădirea unui organism social şi mai ales propăşirea lui.

 Importanţa acestui Referendum rezidă în faptul că rezultatele acestuia vor trebui puse în practică de către Parlamentul Republicii Moldova.

 

Art. 78 al Constituţiei Republicii Moldova din 1994, copie fidelă a art. 81 al Constituţiei României din 1991.

Principiul este acelaşi. S-a hotărât, în 1994, ca Preşedintele Republicii Moldova să fie ales prin vot direct, având astfel aceeaşi legitimitate ca Parlamentul. Modificarea esenţială a Constituţiei, în 2000, a făcut ca Preşedintele Republicii Moldova să nu mai fie ales de popor, ci să fie ales de Parlament, prin vot secret.

O sursă importantă întru susţinerea alegerii Preşedintelui de către popor o constituie Geneza Constituţiei României 1991, adică dezbaterile care au avut loc în  Parlamentul României şi care care au vizat modul de desemnare a şefului statului. A fost susţinută, atunci, varianta alegerii Preşedintelui prin vot direct. S-a stabilit că “Prin modul său de alegere, Preşedintele reprezintă punctul de convergenţă al aspiraţiilor majorităţii cetăţenilor cu drept de vot, deci oameni maturi, responsabili de prezentul şi mai ales viitorul ţării. Preşedintele este focarul spre care vin toate marile probleme şi de la care trebuie să plece soluţii drepte şi corecte. […] Preşedintele trebuie să aibă tăria de a rezista singur nu numai copleşitoarelor responsabilităţi, ci şi hidrei numită tentaţie, tentaţia puterii.” (V. Văcaru).

Unii au arătat că “poporul nu agreează teribil de mult politica deciziilor de cercuri restrânse sau de adunări, dorindu-se pe sine implicat în alegerea şefului statului. Rezultă de aici că instituţia prezidenţială, comparativ cu toate celelalte organe ale statului, trebuie să se caracterizeze ca fiind cea mai bine legitimată în stat datorită bazei ei electorale” (M. Enache)

Doctrina juridică spune că desemnarea directă a Preşedintelui de către întreg corpul electoral  i-ar conferi acestuia o legitimitate egală cu cea a Parlamentului. Acest mod de desemnare permite şefului de stat o anume echidistanţă faţă de toate forţele politice din Parlament şi îl responsabilizează mai mult în faţa electoratului decât în faţa Parlamentului. Cu alte cuvinte, Preşedintele trebuie să fie dezbrăcat de orice legături de partid. În acest fel, el poate juca rolul de mediator între stat şi societate, veghind la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice.

Distinşi profesori de drept public precum M. Constantinescu, I. Deleanu, A. Iorgovan şi I. Vida (în Alegerile parlamentare şi prezidenţiale. Texte legale comentate.) susţin că alegerea Preşedintelui de către Parlament ar avea drept rezultat “aşezarea lui în câmpul magnetic al confruntărilor dintre partidele politice, făcându-l totodată, dependent de acestea. Adeseori, Preşedintele însuşi ar trebui să se sprijine pe o coaliţie parlamentară care, îndeobşte, este conjuncturală şi incertă. El ar fi simplamente produsul pactelor politice parlamentare, când în realitate, ponderea covărşitoare a forţelor sociale se află în afara Parlamentului şi, uneori, fără nicio reprezentare parlamentară.

Preşedintele trebuie să fie reprezentativ pentru naţiune, să fie recunoscut de către aceasta şi, mai mult, naţiunea să conştientizeze că o reprezintă o persoană care beneficiază de legitimitatea dată direct de către popor şi nu prin intermediul unor reprezentanţi.

Domnii s-au făcut “pre voia ţării” 

Ţinând cont de elementul concret, care stă în nevoile fireşti ale poporului nostru, ne vine în ajutor tradiţia, adică propriul nostru trecut. Ideea domniei este cea mai importantă idee după cea naţională şi cea a teritoriului definit. Conştiinţa noastră românească trăieşte pe baza ideilor fundamentale ieşite din conştiinţa populară de pe vremea lui Ştefan cel Mare. Statul nostru s-a întemeiat pe baze ţărăneşti, spune istoricul nostru, Nicolae Iorga. De câte ori un Domn murea, se alegea noul Domn (din acelaşi neam), dar era liberă adunarea să aleagă din neamul domnesc pe cine găsea mai destoinic.

Interesante sunt şi mărturiile cronicarului Grigore Ureche despre vechea Constituţie românească, mărturii care se potrivesc cu cele ale documentelor italiene.

Ştefan cel Mare era pe moarte. Două partide de boieri susţineau doi fii ai lui: una era pentru fiul din ţară – Bogdan, alta pentru cel de la Constantinopole – Sandrin. Atunci Ştefan chemă înaintea lui pe toţi boierii în câmp, şi el, bolnav, a venit în mijlocul lor, unde erau toţi ai săi şi şefii ambelor partide şi le impuse – prin tăierea capetelor celor mai îndărătnici, ca o rezolvare de situaţie – să aleagă un Domn care li se va părea lor că este mai potrivit pentru a-i conduce şi a-i apăra de duşmani. Şi el, zice cronica, nu propunea mai mult pe un fiu decât pe celălalt. Atunci toţi l-au ales pe fiul cel mare, care era lângă dânsul şi pe care-l voia şi Domnul.

Boierii erau mari şi mici. Boierul mic era mai toată lumea, căci boierimea noastră a fost democratică. Prin vrednicie se putea ridica oricine şi prin nevrednicie putea coborî.

Medicul lui Ştefan cel Mare, veneţian fiind, adică înzestrat ereditar cu un simţ pentru lucrurile (şi lucrăturile) politice, scrie următoarele:

Alegerea stătea totuşi la baza numirii Domnului şi ea se făcea de toţi – tuti li soi, spune veneţianul în dialectul lui local –, de toţi şi nu numai de boieri. Un popor simplu, deştept şi viteaz popor de ţărani a întemeiat, din propria lui voinţă o ţară, punând în frunte pe judele cel mare, pe Voievodul suprem, socotind că-i revine tot teritoriul pe care-l stăpâneşte naţia sa.

În lumina adevărată a celor scrise mai sus, toţi cetăţenii Republicii Moldova cu drept de vot ar trebui să meargă la Referendumul din 5 septembrie, şi mai ales cei care îl boicotează, cunoscută fiindu-mi dragostea lor neţărmuită pentru cel care a fost Ştefan cel Mare. Important este să nu construim în neant, ci să exprimăm prin vot ceea ce există, adoptând toate aşezămintele nevoilor reale.

Dictatură ortodoxă

August 24, 2010

Moldova este parte integrantă a Sfintei Rusii”.

Dacă această ştire mi-ar fi fost prezentată la televizor fără imaginile cu barba deasă şi mitra din smaraldele căreia ţâşnea orbitor o lumină – amândouă ale Preafericitului Patriarh Kiril al Rusiei –, aş fi crezut că a reînviat, de acolo de unde este el, Episcopul Pavel Lebedev, sau, mai ştiu eu, vreun comisar moscovit care îşi completa în glas darea de seamă către conducerea de partid, cu grija-i caracteristică de câte biserici au fost închise şi câte mai funcţionează în Basarabia.

Sătenii din Răciula, din Baraboi şi din Mihăileni (şi mulţi-mulţi alţii!), oameni pentru care “Biserica nu se ia cu topoarele!”, dar şi preoţii basarabeni deportaţi sau asasinaţi de bolşevici sau de copiii acestora (precum părintele Gheorghe Armaşu, omorât de nişte bestii, în ’92, în propria-i casă) se revoltă, de acolo de unde au fost plecaţi, împotriva verdictului pecetluit de Biserica de la Răsărit.

Rusia, din păcate, nu s-a recules după experienţele bolşevice.

S-ar zice aci că spusele Patriarhului Kiril emană unitate ortodoxă, vorba ceea a politrucilor sovietici: avem aceeaşi credinţă, ne rugăm aceluiaşi Dumnezeu, există între noi o strânsă legătură sufletească etc. De ce nu s-a spus nimic despre Serbia, Grecia, Bulgaria, Georgia, Armenia şi oriunde există suflare creştin-ortodoxă, că sunt “parte integrantă a Sfintei Rusii” şi viceversa? Că ruşii sunt câte puţin din greci, sârbi şi bulgari,  români, copţi şi sirieni?

Vechea teorie a strălucitului bărbat de stat Camillo Cavour, cea cu biserica liberă într-un stat liber, este departe de a fi împlinită în Rusia. În Rusia, este tot mai accentuată autocraţia în biserică. Biserica Rusă a devenit, de-a lungul secolelor, un spaţiu al experimentului politic. Faptul că acum, în prag de alegeri anticipate, Patriarhia Rusă îşi mulează discursul pe viziunile Kremlinului în materie de politică externă nu este o noutate. Se ştie că ţarul Rusiei era cu desăvârşire stăpân peste toate. Când a fost răpus marele patriarh Nicon, unul dintre capetele de acuzare era purtarea prea puţin reverenţioasă faţă de ţar. Un sinod din 1667 îi obliga pe preoţii ruşi să nu ţină duminica şi în zilele de sărbătoare judecăţi, afară de chestiunile care îl priveau pe ţar. Ţarul Rusiei avea lângă el “Sfântul Sinod dirigent” care avea să conducă nu numai administraţia bisericească, ci avea să hotărască şi în chestiuni dogmatice. Există deci o legătură specială între ţar şi Biserica Rusă, legătură care persistă şi astăzi.

Domnul Medvedev, zis şi domnul Putin, respectă tradiţia cu sfinţenie, fie vorba de ţar sau chiar de Stalin, care ordona odinioară Patriarhiei Ruse să adopte “metode de muncă bolşevice”.

Ei privesc visători la grădinile şi marmura Bizanţului, unde practica ortodoxiei ţinea loc de naţionalitate şi unde, prin propaganda religioasă şi conversiunea la creştinism, diplomaţia imperială obţinea succese răsunătoare. Ei uită însă cele trei principii ale diplomaţiei bizantine : prudenţa, justeţea vederilor şi delicateţea.

În plus, ar trebui să ne pară cel puţin ciudat acest “Tardus amor” (iubire târzie) al lui V. Pasat – aidoma fericitului Augustin după creştinarea sa. Târziu, prea târziu s-a ascuns în spatele lui Dumnezeu! Dar dacă Dumnezeu nu se mai vrea cunoscut de acesta?

Mandatul Presedintelui vs. Interimatul functiei

Iunie 15, 2010

de Alexandru Iavorschi

Discutiile legate de statutul pe care il are presedintele interimar in peisajul constitutional iau amploare. Poate fi considerata perioada asigurarii interimatului de Presedinte al Republicii Moldova un mandat? Unii juristi afirma ca, intrucat Presedintele interimar indeplineste toate atributiile unui sef de stat, acesta exercita un adevarat mandat de Presedinte, generand efectele juridice specifice acestuia.

Institutia interimatului

 Presedintele interimar isi exercita mandatul in virtutea art. 91 „Interimatul functiei” din Constitutie, potrivit caruia: „Daca functia de Presedinte al Republicii Moldova devine vacanta sau daca Presedintele este demis ori daca se afla in imposibilitatea temporara de a-si exercita atributiile, interimatul se asigura, in ordine, de Presedintele Parlamentului sau de Primul-ministru„. Astfel, interimatul poate interveni in urmatoarele situatii:

a) vacanta functiei (situatie reglementata de art. 90 din Constitutie: „Vacanta functiei de Presedinte al Republicii Moldova intervine in caz de expirare a mandatului, de demisie, de demitere, de imposibilitate definitiva a exercitarii atributiilor sau de deces„);

b) demitere (art. 89 alin.(1): “In cazul savirsirii unor fapte prin care incalca prevederile Constitutiei, Presedintele Republicii Moldova poate fi demis de catre Parlament cu votul a doua treimi din numarul deputatilor alesi”);

si

c) imposibilitate temporara de exercitare a atributiilor. 

Autoritatea care constata circumstantele ce justifica interimatul este Curtea Constitutionala a Republicii Moldova [art. 135 alin.(1) lit.f)].  Astfel, interimatul functiei de Presedinte al Republicii Moldova este o exceptie de la regula generala stabilita in art. 78 din Constitutie, in temeiul careia Presedintele este ales de catre Parlament. Fiind o exceptie reglementata de norma constitutionala [art. 91 coroborat cu art. 90 alin.(1)], aceasta este de stricta interpretare (exceptio est strictae interpretationis).   

Institutia mandatul Presedintelui

Mandatul Presedintelui este reglementat in art. 80 alin.(1) din Constitutia Moldovei potrivit caruia: „Mandatul Presedintelui Republicii Moldova dureaza 4 ani si se exercita de la data depunerii juramintului„. Astfel, mandatul Presedintelui curge de la data depunerii juramantului. Insa, pana la aceasta etapa, trebuie consumata procedura alegerii Presedintelui in Parlament, asa cum aceasta este dezvoltata in art. 78 alin.(1) – (4) „Alegerea Presedintelui” din Legea fundamentala. Cu alte cuvinte, art. 80 alin.(1), care reglementeaza mandatul Presedintelui, trebuie privit ca o prelungire a art. 78 alin.(1) – (4) din Constitutie.

Observam ca mandatul Presedintelui se exercita ca urmare a vointei Parlamentului [art. 78 alin.(1) – (4) coroborat cu art. 80 din Constitutie], pe cand interimatul se asigura ope legis, avand la baza art. 91 coroborat cu art. 90 alin.(1) din Constitutie, situatie in care Parlamentul nu joaca niciun rol. Mergand pe aceasta logica, este imposibila echivalarea mandatului Presedintelui cu interimatul functiei, care reprezinta o exceptie de la regula generala privind alegerea Presedintelui.

Cu alte cuvinte, intentia legiuitorului constituant este de a se considera ca exercita un mandat doar persoana care a fost aleasa in functia de Presedinte al Republicii Moldova de catre Parlament pe o durata de 4 ani. Prin exceptie, nefiind intrunite conditiile speciale de la institutia mandatului, Presedintele Parlamentului sau Prim-ministrul nu exercita un mandat de presedinte, ci asigura interimatul functiei, chiar daca in continutul acestuia se gasesc atributiile pe care le are Presedintele Republicii Moldova. O alta interpretare ar fi contrara literei si spiritului Constitutiei, mai ales ca norma constitutionala, fiind de ordine publica, este de stricta interpretare si stricta aplicare.

In cazul in care s-ar admite, totusi, ca interimatul este asemenea unui mandat, atunci acesta ar trebui sa dureze 4 ani, astfel cum statueaza art. 80 alin.(1) din Constitutie. Or, o asemenea interpretare nu poate fi admisa in conditiile in care art. 90 alin.(4) statueaza ca „In termen de 2 luni de la data la care a intervenit vacanta functiei de Presedinte al Republicii Moldova, se vor organiza, in conformitate cu legea, alegeri pentru un nou Presedinte.”, fapt ce ar duce la concluzia ca interimatul se asigura pentru o perioada restransa de timp, pana la alegerea unui nou presedinte, termen ce nu poate depasi 2 luni de zile. 

In plus, potrivit art. 79 alin.(1) coroborat cu art. 135 alin.(1) lit. e) din Constitutie, rezultatul alegerilor pentru functia de Presedinte al Republicii Moldova este validat de Curtea Constitutionala, urmand ca Presedintele a carui alegere a fost validata sa depuna juramantul in fata Parlamentului si a Curtii Constitutionale. Obervam ca aceasta procedura este aplicabila Presedintelui care a fost ales de catre Parlament, si nu persoanei care asigura interimatul.  Or, daca am admite ca Presedintele interimar exercita un mandat, atunci articolul 79 ar trebui aplicat si in cazul acestuia.

In concluzie, interdictia cuprinsa in art. 80 alin.(4) potrivit careia nici o persoana nu poate indeplini functia de Presedinte al Republicii Moldova decit pentru cel mult doua mandate consecutive are in vedere sensul strict al notiunii de mandat, astfel cum acesta este reglementat  in art. 80 alin.(1) prin raportare la art. 78 din Constitutie, fara a se aplica persoanei care asigura interimatul functiei de Presedinte al Republicii Moldova. 

 

Dizolvarea Parlamentului. Cand?

Iunie 9, 2010

de Alexandru Iavorschi

Cand voi dizolva Parlamentul? Vreau sa aud parerea dumneavoastra! Termen rezonabil poate fi o luna, doua, trei, altii zic pana in 2013 (Mihai Ghimpu, Presedinte interimar al Republicii Moldova, 16 iunie 2010)

Cand pot avea loc alegerile?

La Chisinau, disputele legate de interpretarea Constitutiei iau amploare. Noua problema este legata de data dizolvarii Parlamentului, actiune urmata de organzizarea alegerilor parlamentare.

 Alegerile anticipate trebuie sa aiba loc in toamna acestui an, dupa dizolvarea Parlamentului. Potrivit art. 78 alin.(5) din Constitutie, Presedintele in exercitiu dizolva Parlamentul si stabileste data alegerilor in noul Parlament. Coroborand acest articol cu art. 61 alin.(3) din Constitutie, deducem ca alegerile deputatilor in Parlament se desfasoara in cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului precedent.

Cand poate fi dizolvat parlamentul ?

Potrivit ultimelor modificari aduse legislatiei in vigoare, dizolvarea parlamentului va avea loc într-un termen rezonabil, după expirarea unui an de la data ultimei dizolvări.

Astfel, incepand cu 16 iunie 2010, Parlamentul poate si trebuie sa fie dizolvat. E adevarat ca textul constitutional nu mentioneaza un termen in care acest lucru trebuie facut. Insa, e de la sine inteles ca acest termen trebuie sa fie unul rezonabil, lucru statuat si in Recomandarea Comisiei de la Venetia. Intrebarea legitima este:  Cum se cuantifica acest “termen rezonabil”? In jurisprudenta instantelor de contencios constitutional din Europa, atunci cand textul constitutional tace, Curtea aplica regula si principiul dintr-un text similar, porivit principiului “ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet” (unde se aplica acelasi rationament, se aplica aceeasi solutie). Acelasi principiu trebuie aplicat si in cazul Moldovei.

 Mergand pe logica instantelor constitutionale din Europa, o prima solutie ar putea fi identificata in textul art. 63 alin. (2) din Constitutie, potrivit caruia „Parlamentul se intruneste, la convocarea Presedintelui Republicii Moldova, in cel mult 30 de zile de la alegeri.” In acest caz, situatia trebuie privita in oglinda, prin aplicarea principiului simetriei: daca un parlament nou-ales se intruneste in 30 de zile de la alegeri, la convocarea presedintelui, atunci un parlament poate fi dizolvat intr-un termen de 30 de zile, calculat, eventual, de la data avizului Curtii Costitutionale pentru constatarea circumstantelor de dizolvare a Parlamentului, potrivit art. 135 alin. (1) lit. f) teza intai din Constitutie. 

O alta solutie poate fi identificata in litera si spiritul Constitutiei. Termenele uzitate de legiuitorul constituant in diferite texte din Legea fundamentala nu depasesc 3 luni de zile: art. 61 alin.(3) – 3 luni; art. 63 alin. (2) – 30 de zile; art. 79 alin. (2) – 45 de zile; art. 85 alin. (1) – 3 luni; art. 85 alin.(2) – 45 de zile; art. 90 alin. (3) – 60 de zile si 30 de zile; art. 90 alin. (4) – 2 luni etc.

Din interpretarea literei si spiritului Constitutiei Republicii Moldova, deducem ca un termen rezonabil nu poate depasi „3 luni”. Un termen mai mare de 3 luni ar putea fi catalogat de Curtea Constitutionla a Republicii Moldova drept neconstitutional.