Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Înapoi

August 21, 2011

Una dintre tezele fundamentale ale operei filozofului David Hume este că asocierea ideilor are în lumea spirituală același rol ca și legea gravitației în lumea fizică.

David Home și-a schimbat numele în Hume, pentru că englezii nu puteau pronunța Home așa cum îl pronunțau scoțienii.

Scoțianul “Home” se trage de la “hulm, holm”, care înseamnă “ostrov, insulă dintr-un râu”. Nu putem să nu remarcăm strânsa corespondență dintre “hulm” scoțian și latinescul “humus” (“pământ; țară, ținut”).

Englezescul “home”, căci numele filozofului era pronunțat englezește, înseamnă “casă, cămin”, dar și “țară, loc de baștină”.

Se pare că între CASĂ (ACASĂ) și PĂMÂNT, așa cum ne sugerează etimologiile cuvintelor, nu există vreo diferență. Nimic întâmplător, căci principiul despre care vă vorbeam la început ne îndeamnă să asociem termenii. Nu spun oare mulți dintre cei aflați pe patul de moarte – firile poetice, mai cu seamă – “Vreau să mor, vreau acasă!”? Murind omul, pământul își deschide porțile. Textul biblic ne lămurește: “Atunci, luând Domnul Dumnezeu țărână din pământ, a făcut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul ființă vie”. Ca mai apoi să întărească imaginea, în episodul izgonirii din rai: “În sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care ești luat; căci pământ ești și în pământ te vei întoarce”.

Față cu moartea, ființele își aruncă privirea înapoia lor, departe, în timpuri neștiute.

Hasdeu vine cu următoarea comparație: “Călătorul, îndrumat spre o țintă obscură și necunoscută, când simte piedicile-i grămădindu-se sub pasu-i ce șovăiește fără voie, călcând spini și cremene; când vede împrejuru-i vrăjmași ce-l ochesc dintr-ascuns, pândind momentul oportun, iar corbii legănându-se în aer, în așteptarea hoitului; când cugetă la apropierea nopții, sub al cărei văl cernit spinii devin mai ghimpoși, cremenele mai ascuțit, vrăjmașii mai îndrăzneți, corbii mai rapaci și victima lor comună mai slabă; ei bine, el își aduce aminte locul de unde a purces, casă, masă, frați, amici, iubire și este peste putință ca să nu dorească c-un avânt nebiruit a fugi înapoi, precum pârâul, izbindu-se de o stâncă, pe care nu poate s-o spargă, se întoarce în brațele izvorului. NAȚIUNILE NU CĂLĂTORESC, OARE, CA ȘI INDIVIZII? NU LE CUPRINDE ACELAȘI PUTERNIC DOR DE A-ȘI REVEDEA MATCA?”.

Cu plecăciunea de rigoare, continuăm scrisele ilustrului basarabean, întrebându-ne, aproape de împlinirea a 20 de ani de independență, când se va întoarce la matcă republica noastră.

De corbi, și spini, și cremene, de ținte obscure avem parte, slava Domnului. Găgăuții din sud vociferează în limba “nestrămoșilor” lor că vor să le scriem în limba “nestrămoșilor” noștri. (Sau poate să-i scriem niște “necuvinte” domnului Prim-Ministru despre supremația Constituției…) Mai peste Nistru, demenți terorizând zilnic familii nevinovate de moldoveni. Înlăuntru, tkaciuci nebărbieriți, toți deputați ai Parlamentului Republicii Moldova, urmărind și punând în aplicare strategiile politice ale unui stat străin. Politica externă – cu fundul în CSI și cu degetele de la picioare aderând la UE. În toamnă, Patriarhul Kiril al Rusiei își va “tinde patrafirul” peste capetele pravoslavnice din Moldova, trăgându-l înapoi cu tot cu odoarele din biserici, după modelul deja consacrat de mitropolitul Serapion Fadeev. Asta e independența? Ce ați realizat în acești 20 de ani?

–      Un concert Zdob și Zdub în Piața Marii Adunări Naționale.

Iar spiritele îndrăznețe și sănătoase de prin-prejur mai năzuiesc încă, neîncurajate de nimeni, spre răsplata greu de atins a întoarcerii la matcă, acasă la huma Daciei, la trupul Daciei.

Nu “sunt Moldova” și nu “iubesc Moldova”, pentru că logica și bunul-simț mă împiedică să fac așa ceva cu un stat avortat mai târziu decât au fost născuți majoritatea dintre noi.

Până și zestrea militară cu care vor defila pe 27 august copiii flămânzi ai Basarabiei are cu cât mai mult de 20 de ani…

 

Limba scoasă la Slaveanskii Bazar

August 1, 2011

“Vorbele mari se spun în șoaptă”, spunea Serghei Esenin.

”Govori po russki!” – ca un tunet au căzut cuvintele domnului (domnului?) Andrei Babenco, hospodar-șef peste domeniile Universitatii Slavone. Alături de alte trei scăfârlii nefericite, a transformat “Universitet”-ul în “Bazar”, drept care studenții vor merge să învețe în toamnă la “Slaveanskii Bazar”.

Scânteie răsărită din amorțirea generală, călitul jurnalist Oleg Brega a apucat taurul căzăcesc de coarne, în încercarea-i de a lămuri viitorul unei studente.

Că și rușii noștri (da, ai noștri, căci noi îi hrănim!) dau dovadă de abilități bizantine în chestiunile administrative, nu este o noutate. Noutate este – pentru mine cel puțin – dar și părere de rău, faptul că omul nu mai învață cât trăiește, căci după învățăturile chelarului Andrei Babenco, bătrânețea rusească este incompatibilă cu frumoasa limbă română. Iarăși și din nou au fost strivite demnități, dimpreună cu libertăți constituționale. Camera de luat vederi – sfărâmată. Polițiștii – umiliți. Accese furibunde pe holurile unei instituții de învățământ, cu sechestrări de oameni, combinând Pamplona cu regiunea Calabriei.

Litera constituțională spune, în art. 13 alin. 1, “limba moldovenească”. Spiritul viu constituțional sugerează că vorbim românește, căci așa decurge din preambulul Constituției, profesiunea de credință a legiuitorului fiind în favoarea limbii române, căci Independența Republicii Moldova este un rezultat al luptei pentru adevăr, pentru limba română și pentru alfabetul latin. Motiv temeinic, zic eu, să se schimbe inscripția de pe una dintre ușile Universității Slavone, din “Cabinet de limbă moldovenească” în “Casa Limbii Române”.

Deocamdată, constat că singura libertate constituțională a românilor din Republica Moldova, a majoritarilor, este libertatea de a sângera.

Bate-mă, dar ascultă-mă, domnule Babenco!

Observatii constitutionale pe marginea initiativei lui M. Lupu

Mai 24, 2011

1. Pe 19 mai a.c., Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, a semnat un decret privind constituirea Consiliul naţional pentru reforma organelor de ocrotire a normelor de drept.

2. Iniţiativa sa este argumentată prin necesitatea respectării angajamentelor date faţă de partenerii europeni.

3. Se întrevede cu uşurinţă jocul populist de dinaintea campaniei electorale pentru locale.

4. Potrivit art. 96 alin. (2) din Constituţia Republicii Moldova, “Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a statului şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.

5. În sistemul nostru constituţional, sistem care consacră un executiv bicefal, balanţa înclină în favoarea guvernului. Sarcina realizării politicii interne, a modificării programului de guvernare, implicit a reformei justiţiei, revine guvernului şi nu Preşedintelui de republică. Guvernul pune în practică prevederile programului său de guvernare prin transmiterea către organele competente – Parlament şi Preşedinte – a proiectelor de legi care fundamentează acest program.

6. Decretul semnat de Preşedintele Marian Lupu este profund neconstituţional, întrucât „şeful statului” nu are dreptul constituţional de a elabora, direct sau prin alte structuri, politici publice ori documente de analiză critică şi reformă.

7. Concluziile de la întrunirile acestui Consiliu, precum şi constatările finale, vor constitui documente fără semnificaţie juridică.

8. Într-o ţară normală, ar fi trebuit deja iniţiată procedura de demitere a Preşedintelui pentru un asemenea act, calificat nici mai mult nici mai puţin decât uzurpare de putere.

9. Mulţi dintre cei trecuţi pe lista membrilor Consiliului nici nu şi-au dat consimţământul pentru aceasta. Vicierea consimţământului este sancţionată cu nulitatea. Fiind vorba de o manifestare unilaterală de voinţă a unei autorităţi publice, de un act juridic în regim de putere publică, de existenţa interesului public vătămat, sancţiunea este nulitatea absolută.

10. M-aş fi aşteptat de la “iuriştii” PCRM, PLDM, PL şi alţi mihăieşi, la mai mult profesionalism juridic şi respect faţă de Legea Supremă.

Absurditatea şi neconstituţionalitatea instituirii controlului de documente de călătorie la frontiera moldo-română pentru cetăţenii moldoveni, altele decât cele emise de autorităţile Republicii Moldova

Aprilie 28, 2011

La sfârşitul anului 2008, Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova a modificat procedura verificării paşapoartelor moldoveneşti pentru cetăţenii moldoveni care doreau să treacă prin punctele de frontieră cu România, instituind şi condiţia prezentării paşapoartelor străine (româneşti sau ale altor ţări UE), a paşapoartelor moldoveneşti împreună cu titlurile de călătorie eliberate de Secţia consulară a României de la Chişinău sau, după caz, a paşapoartelor moldoveneşti însoţite de permisele de şedere româneşti (sau ale altor ţări UE).

Această suplimentare a fost şi este argumentată prin existenţa unui text legal, în speţă art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 162/2007 cu privire la Serviciul Grăniceri (al Republicii Moldova), în conformitate cu care Serviciul Grăniceri are obligaţia de “a combate, în cooperare cu alte autorităţi competente, a migraţiei ilegale, crimei organizate, traficului ilegal de armament şi muniţii, de substanţe explozive, otrăvitoare, radioactive, narcotice, de substanţe psihotrope şi de precursori, combaterea contrabandei, terorismului internaţional şi altor infracţiuni”.

Dincolo de exprimarea agramată şi neromânească a legiuitorului, vom trece la analiza acestei dispoziţii legale, observând cum se suprapune şi mai ales dacă aceasta concordă cu practica grănicerilor de la punctele de frontieră moldo-române.

Aşadar, instituirea controlului de documente de călătorie pentru cetăţenii moldoveni, altele decât cele emise de autorităţile Republicii Moldova, s-ar explica, in concreto, prin “combaterea migraţiei ilegale”, Serviciul Grăniceri “având dreptul” să solicite şi alte documente de călătorie (în afara paşaportului moldovenesc) ce acordă dreptul de intrare în ţara de destinaţie (adică România). Raportarea se face aşadar la un “mod ideal” de comportament, adică la omul prudent (bonus pater familias), la grănicerul prudent.

În fapt, credem noi, problema este una politică, căci, un asemenea gest nu poate lua naştere decât prin intervenţia politicului, şi arareori de dragul vigilenţei. În plină epocă Voronin, instituirea acestei condiţii a urmărit slăbirea legăturilor românilor din Republica Moldova cu România. Cu titlu de întrebare retorică, ne întrebăm de ce a fost instituită această condiţie aberantă abia la sfârşitul lui 2008, când legea pe care o invocă Serviciul Grăniceri era intrată în vigoare încă din iulie 2007?

Chestiunea a fost privită cu indulgenţă mai ales de guvernanţii de la Bucureşti care, aflaţi la început de recesiune economică, au îmbrăţişat în tăcere ilegalitatea dictată de preşedintele Voronin. Ambasada României a şi venit cu un comunicat de presă prin care îi invita pe basarabenii fără paşapoarte româneşti sau cu paşapoartele expirate la Secţia consulară, cu 50 de dolari în buzunar. Precum se ştie, majoritatea cetăţenilor români din Republica Moldova nu deţineau un paşaport românesc, întrucât ei puteau trece frontiera doar cu certificatul de cetăţenie română, certificatul de naştere românesc sau buletinul de identitate. Prin instituirea condiţiei de prezentare a paşaportului românesc la frontiera moldo-română, cetăţenii români din Republica Moldova care nu deţineau un paşaport românesc au fost nevoiţi să-şi procure un titlu de călătorie de la Secţia consulară a României în Republica Moldova, care costa atunci 50 de dolari, iar astăzi costă 50 de euro. Cu siguranţă, banii daţi de basarabenii cu cetăţenie română pentru titlurile de călătorie nu au scos România din criză, ci doar au confirmat că brânza luată de la frate trebuie plătită cu vârf şi îndesat.

Absurditatea:

În numele “combaterii migraţiei ilegale”, Serviciul Grăniceri “are dreptul” să solicite cetăţeanului moldovean şi alte documente de călătorie (în afara paşaportului moldovenesc) ce acordă dreptul de intrare în ţara de destinaţie.

Se impun următoarele întrebări:

1.                  Dacă cetăţeanul moldovean ar dori să “migreze ilegal”, ar mai trece fontiera moldo-română prin punctele legal instituite de autorităţile Republicii Moldova, fiind astfel înregistrat de către grănicerii moldoveni, sau ar trece-o înot ori cu barca pneumatică?

2.                  Ce om aflat în depline facultăţi mintale ar trece legal punctul de frontieră din Republica Moldova, ca după aceea să eludeze atenţia vigilentă a grănicerilor români, să evite camerele cu infraroşii şi alte dispozitive tehnice de identificare a unor posibili migranţi ilegali, în lipsa unui paşaport românesc sau a unui permis de şedere?

3.                  Combaterea migraţiei ilegale” nu presupune oare munca pe teren, raziile împreună cu grănicerii români de-a lungul fontierei comune, schimbul de experienţă şi implementarea know-how-ului din Occident cu privire la acest aspect?

Din câte se observă, invocarea expresiei “combaterea migraţiei ilegale” nu îndreptăţeşte Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova să solicite cetăţeanului moldovean şi alte documente de călătorie (în afara paşaportului moldovenesc) ce acordă dreptul de intrare în România. Interpretarea acestei expresii contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (1) al Legii 269/1994 cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova: “Cetăţenii Republicii  Moldova au dreptul de a ieşi şi intra în Republica Moldova în baza paşaportului, iar refugiaţii şi beneficiarii de protecţie umanitară – în baza documentului de călătorie, eliberate de organele competente.”. Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova pune astfel la îndoială buna-credinţă a cetăţenilor moldoveni care doresc să treacă punctul vamal moldovenesc de la frontiera moldo-română doar cu paşaportul lor moldovenesc.

Dispoziţiile art. 2 alin. (1) al Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate – “Cetăţenilor români care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege le este garantat dreptul de a călători în străinătate, de a emigra şi de a reveni oricând în ţară. Nicio autoritate română nu îi poate interzice, în nicio situaţie, unui cetăţean român să se reîntoarcă pe teritoriul României.” – şi dispoziţiile art. 22 alin. (1) al Legii nr. 21/1991 a cetăţeniei române – “Dovada cetăţeniei române se face cu cartea de identitate sau, după caz, cu buletinul de identitate, paşaportul ori cu certificatul prevăzut la art. 20 alin. (4).” – îndrituiesc cetăţeanul moldovean care mai deţine şi cetăţenia română să treacă frontiera moldo-română doar cu paşaportul moldovenesc, ca mai apoi, la frontiera română, să prezinte orice act care face dovada cetăţeniei române, în caz contrar fiind întors din drumul său.

Acesta este avantajul vecinătăţii Republicii Moldova cu România.

Neconstituţionalitatea:

Practica Serviciului Grăniceri este neconstituţională, întrucât condiţia prezentării altor acte decât cele emise de autorităţile Republicii Moldova la trecerea frontierei moldo-române constituie atât un impediment de ordin administrativ, cât şi unul de ordin financiar, care grevează dreptul la libera circulaţie al cetăţeanului moldovean care deţine şi cetăţenia română, în contradicţie cu prevederile art. 27 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova, potrivit căruia “oricărui cetăţean al Republicii Moldova îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a ieşi, de a emigra şi de a reveni în ţară”.

Remarcăm, deci, o taxă indirectă de trecere a frontierei, respectiv taxa de 50 de euro pentru titlul de călătorie, plătită de cetăţeanul moldovean care nu deţine un paşaport românesc valabil la Secţia consulară a României de la Chişinău (Bălţi sau Cahul).

Instituirea controlului de documente de călătorie la frontiera moldo-română pentru cetăţenii moldoveni, altele decât cele emise de autorităţile Republicii Moldova, contravine şi prevederii prohibitive a art. 54 alin. (2) din Constituţie: “Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege […]”, întrucât el se bazează pe o interpretare eronată a art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 162/2007 cu privire la Serviciul Grăniceri.

Pe de altă parte, restrângerea unui drept constituţional – în cazul de faţă a dreptului de liberă circulaţie prevăzut la art. 27 din Constituţie – în scopul protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane este posibilă, potrivit art. 54 din Constituţie, numai în considerarea unui anume drept, ca o măsură ce se impune, întrucât, fără această restrângere, dreptul respectiv ar fi grav afectat şi, potrivit principiului proporţionalităţii, numai în limitele necesare pentru ca acel drept să nu fie, cel puţin în parte, compromis.

În această situaţie, un drept este afectat prin lege pentru salvgardarea altui drept, a cărui importanţă legiuitorul o consideră primordială. Interpretarea eronată şi abuzivă a sintagmei “Combaterea migraţiei ilegale” nu intră sub incidenţa menţinerii ordinii publice, prevăzută în alin. (2) al art. 54 din Constituţie.

Concluzii:

Serviciul Grăniceri instituie o restricţie a dreptului la liberă circulaţie prevăzut de art. 27 din Constituţie, cu caracter permanent şi de principiu.

Serviciul Grăniceri produce un impediment de ordin administrativ şi altul de ordin financiar, prin taxa indirectă percepută de Consulatele româneşti pentru titlul de călătorie.

Eliminarea prevederii din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române privind publicarea în Monitorul Oficial al României a numelor celor care şi-au redobândit cetăţenia română îi văduveşte pe cei de la Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova de o evidenţă clară a persoanelor cu dublă cetăţenie – moldoveni care mai au şi cetăţenie română. Pentru a nu rămâne “neinformaţi” cei de la SIS, Serviciul Grăniceri susţine deschis practici neconstituţionale.

Controlul constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului Republicii Moldova. Studiu de caz: Serafim Urechean.

Aprilie 28, 2011

Partidul Comuniştilor ar putea contesta la Curtea Constituţională numirea lui Serafim Urechean în funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi, după publicarea acestei hotărâri în Monitorul Oficial.

Potrivit art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţia Republicii Moldova, Curtea Constituţională “exercită, la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor şi hotărârilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte”. O confirmare a acestei prevederi constituţionale se regăseşte şi în art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317-XIII din 13.12.1994 cu privire la Curtea Constituţională.

Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova privind numirea lui Serafim Urechean în funcţia de Preşedinte al Curţii de Conturi este, sub aspectul conţinutului, un act individual, zis şi intuitu personae. Acestă hotărâre este exclusă din categoria actelor juridice normative, întrucât, prin esenţa sa, instituie drepturi şi obligaţii doar pentru cetăţeanul Serafim Urechean.

În sens clasic, Curţile Constituţionale au fost instituite pentru controlul constituţionalităţii legilor, aceasta fiind principala competenţă a lor în majoritatea sistemelor de drept. Din acest motiv se spune că ele au vocaţia unor instanţe politico-jurisdicţionale. Tradiţional, nu pot fi supuse controlului de constituţionalitate orice acte ale Parlamentului, în caz contrar instaurându-se o veritabilă cenzură asupra organului reprezentativ suprem al cetăţenilor Republicii Moldova [art. 60 din Constituţia Republicii Moldova, coroborat cu art. 2 alin. (1)].

Din câte se observă, condiţiile pe care trebuie să le întrunească un viitor membru al Curţii de Conturi nu interferează cu dispoziţiile constituţionale. Candidatura lui Urechean nu îndeplineşte condiţiile instituite de art. 17 al Legii Curţii de Conturi nr. 261-XVI din 05.12.2008. Controlul acestei hotărâri ar trebui să fie unul de legalitate şi nu unul de constituţionalitate [in extenso, ar putea fi îndreptăţit controlul de constituţionalitate, prin prisma art. 1 alin. (3) din Constituţie – Republica Moldova este un stat de drept, democratic … , această soluţie fiind însă una forţată, după părerea noastră].

Legalitatea Hotărârii Parlamentului vizează exclusiv respectarea procedurii şi condiţiilor prevăzute de lege pentru numirea în funcţia de membru (preşedinte) al Curţii de Conturi. Instanţa constituţională nu poate verifica legalitatea unor astfel de numiri/decizii care nu intră în atribuţia sa constituţională, atribuţiile Curţii restrângându-se la a verifica doar conformitatea cu Constituţia. Deciziile de oportunitate politică şi instituţională (mai ales cele cu caracter individual) aparţin Parlamentului.

Fireşte, vorbim despre Republica Moldova. Hotărârea de numire în funcţia de Preşedinte al Curţii de Conturi a lui Serafim Urechean este o chestiune politică. Curtea Constituţională, prin încălcarea art. 135 din Constituţia Republicii Moldova, îşi va exercita cenzura asupra unei hotărâri a Parlamentului, depăşind atribuţiile clasice (dar şi constituţionale) consacrate unei instanţe constituţionale. Ea va interveni în algoritmul politic născut pe baza negocierilor politice purtate în interiorul Parlamentului, de către majoritatea parlamentară.

Diferenţa dintre Curtea Constituţională a Republicii Moldova şi o instanţă de contencios administrativ, în speţa noastră, nu va fi niciuna.

Trei probleme spinoase

Aprilie 19, 2011

 

  1. Sub privirea statuii lui Ştefan cel Mare (şi Sfânt, cum i-a zis poporul român), în vitrinele librăriei “Cartea Academică”, odihnesc sfidător, pe la geamuri, două volume: “Istoria Moldovei” de Vasile Stati şi “Problema basarabeană în istoriografie”, semnată de Sergiu Nazaria şi Victor Stepaniuc. Cărţile în cauză put a minciună.

Mai la deal, nişte panouri însemnate cu heraldici perfect româneşti ne îndeamnă astfel: “Fiţi mândri că sînteţi moldoveni!”. Altele, la fel de agramate, ba chiar dodonice, ne întreabă dacă vrem “administrare competentă” (corect – o administraţie eficientă – à propos de cei trei E care guvernează domeniul public: Economie, Eficienţă, Eficacitate).

Cum se explică oare marşul vijelios şi fulgerător al tânărului domn Ştefan şi înfrângerea trădătorului Petru Aron la Doljeşti, pe Siret, în judeţul Roman? Cronicile nu vorbesc de niciun “agiutor strein”. Oastea era a munteanului Vlad Ţepeş, văr primar cu tânărul Ştefan.

  1. O matroană auto-intitulată “Regina Diasporei moldoveneşti din Canada” infuzează cu propagandă moldovenistă urbea Montrealului, tăgăduind legătura firească dintre românii desţăraţi de pe ambele maluri ale Prutului. Tot ea percepe taxe pentru basarabenii care au nevoie de informaţii privind oportunităţile locului, nou-veniţi fiind în Canada.

Titlul de Rege (respectiv Regină), în locul celui de Domn (respectiv Doamnă), constituie o depreciere, pentru că Domn însemna Împărat şi venea de la Dominus noster Imperator. Matroana să ia aminte că Împăratul a trăit în conştiinţa poporului nostru fără întrerupere, de la Roma până la Bizanţ şi chiar mai târziu.

  1. Lenuţa Burghilă, candidat independent, se întreabă întrebător: “Da’ ce, trebuia să spăl veceele? Ce, eu am cântat pe la nunţi ca prietenele mele? Trebuia să trăiesc şi eu cumva…” . “Caravela adunăturilor” a dispărut în adâncuri. Cant-autoarea şi-a descoperit peste noapte vocaţia politică. Mai întâi Platonii şi apoi Aristotelii, vorba lui Hasdeu.

Printre vechii funcţionari domneşti îi regăsim şi pe pripăşari. Pripăşarii erau cei care percepeau amenzile pentru vitele de pripas găsite păscând pe locuri nepermise. Primarul Chişinăului, care va fi fiind el, va trebui să aibă mare grijă şi de aceste vite, şi ele cetăţeni ai municipiului Chişinău.

Când Preşedintele refuză numirea unui judecător în funcţie

Martie 16, 2011

Cu siguranţă, este o problemă care ne aduce aminte de începutul controlului de constituţionalitate, mai exact de Chief-Justice Marshall, care a stabilit că justiţia nu poate să examineze actele pe care le înfăptuieşte o putere în limitele delegării pe care a primit-o de la popor. “Raţiuni speciale care ţineau de Republica americană”, spune Leon Duguit.

Un asemenea refuz ar fi însă de neconceput în condiţiile legilor pozitive româneşti. Dată fiind atitudinea autoritară a unor “fii ai Constituţiei”, nu este exclus să ne întrebăm cândva care sunt soluţiile legale ce se impun atunci când Preşedintele României refuză să emită decretul de numire în funcţie a unui judecător?

Cadrul legal

Constituţia României:

Art. 125 Statutul judecătorilor

(1) Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile legii.

(2) Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice.

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor:

Art. 31 – (1) Judecătorii şi procurorii care au promovat examenul de capacitate sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.

 (2) Propunerile de numire se fac în cel mult 30 de zile de la data validării examenului de capacitate.

 (3) Preşedintele României poate refuza o singură dată numirea judecătorilor şi procurorilor prevăzuţi la alin. (1). Refuzul motivat se comunică de îndată Consiliului Superior al Magistraturii.

 (4) În situaţia în care Consiliul Superior al Magistraturii susţine propunerea iniţială, are obligaţia să motiveze opţiunea şi să o comunice de îndată Preşedintelui României.

Art. 33 – (3) În termen de cel mult 30 de zile de la data validării concursului prevăzut la alin. (1), Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror a candidaţilor admişi.

(11) Preşedintele României poate refuza o singură dată numirea judecătorilor şi procurorilor prevăzuţi la alin. (1). Refuzul motivat se comunică de îndată Consiliului Superior al Magistraturii.

(12) În situaţia în care Consiliul Superior al Magistraturii susţine propunerea iniţială, are obligaţia să motiveze opţiunea şi să o comunice de îndată Preşedintelui României.

Puncte importante pentru speţa noastră:

1. Se observă, din raţiunea legiuitorului, că în privinţa numirii magistraţilor intenţia sa a fost să elimine influenţa nefastă a politicului (prin executiv) în procesul de de învestitură a judecătorilor. Din interpretarea textelor legale sus-menţionate, deducem că decizia aparţine Consiliului Superior al Magistraturii.

2. Preşedintele României emite două tipuri de acte: acte juridice (adică decrete, aşa cum ne revelă art. 100 din Constituţia României, fie ele şi decrete prin care se refuză numirea în funcţie a unui judecător propus de CSM) şi acte exclusiv politice (mesajele în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, declaraţii politice etc.).

3. Decretul prezidenţial nu are caracter normativ.

4. Fiind un act administrativ, decretul prezidenţial este supus atacului în contenciosul administrativ, excepţie făcând actele juridice prevăzute de art. 5 al Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, şi anume:

– actele administrative ale autoritatilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul;

– actele de comandament cu caracter militar;

– actele administrative pentru modificarea sau desfiintarea carora se prevede, prin lege organica, o alta procedura judiciara;

– actele administrative emise pentru aplicarea regimului starii de razboi, al starii de asediu sau al celei de urgenta, cele care privesc apararea si securitatea nationala ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum si pentru inlaturarea consecintelor calamitatilor naturale, epidemiilor si epizootiilor pot fi atacate numai pentru exces de putere.

5. Din interpretarea logică a art. 100 din Constituţia României (argumentul per a contrario), constatăm că decretele emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiei sale de numire în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege, nu sunt constrasemnate de prim-ministru.

6. Actele juridice contrasemnate de primul-ministru atrag răspunderea politică în faţa Parlamentului României, care va putea exercita asupra Guvernului controlul parlamentar.

7. Pentru decretele care nu sunt contrasemnate de către primul-ministru, Preşedintele, potrivit art. 21 (Accesul liber la justiţie), coroborat cu art. 52 (Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică) din Constituţia României, poate purta şi o răspundere administrativ-patrimonială, ca orice altă autoritate a administraţiei publice, în condiţiile dreptului comun al contenciosului administrativ.

8. Acestor acte juridice li se aplică, fără îndoială, şi dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie:

(6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.

Problema neconstituţionalităţii prevederilor art. 36 din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române

Februarie 22, 2011

Juridic vorbind, cetăţenia este legătura dintre individ şi stat, o legătură politică şi juridică, o apartenenţă juridică, o calitate a persoanei sau, aşa cum stipulează Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, republicată, în art. 1 alin. (1), “[…] legătura şi apartenenţa unei persoane fizice la statul român.

Au fost formulate următoarele principii ale cetăţeniei române, decurgând de lege lata:

1. Numai cetăţenii români sunt titularii tuturor drepturilor prevăzute de Constituţia României şi de legile române. Numai cetăţenii români sunt ţinuţi a îndeplini toate obligaţiile stabilite prin Constituţia României şi prin legile române.

2.  Cetăţenii români sunt egali în drepturi şi îndatoriri.

3. Cetăţenia este o chestiune de stat.

4.  Căsătoria nu produce niciun efect juridic asupra cetăţeniei soţilor.

Primele două principii, cele care ne interesează de fapt, sunt regăsite în textele art. 15 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) din Constituţia României, însemnând că toţi cetăţenii români au vocaţia tuturor drepturilor, libertăţilor şi obligaţiilor ce decurg din realitatea juridică a României, precum şi că toţi cetăţenii se pot folosi, în mod egal, de toate drepturile prevăzute în Constituţie şi legile române, pot participa în egală măsură la viaţa politică, economică, socială şi culturală, fără privilegii şi discriminări, fiind trataţi în mod egal atât de către autorităţile publice, cât şi de către ceilalţi cetăţeni.

Art. 36 din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, republicată, are un caracter de lex specialia. Legiuitorul instituie prin acest articol, pe lângă procedurile clasice de dobândire a cetăţeniei române (naştere, adopţie şi acordare la cerere), procedura acordării “cetăţeniei de onoare”, după cum urmează:

(1) Cetăţenia română cu titlu de „cetăţenie de onoare” se poate acorda unor străini pentru servicii deosebite aduse ţării şi naţiunii române, la propunerea Guvernului, fără nicio altă formalitate, de către Parlamentul României.

(2) Persoanele care au dobândit cetăţenia de onoare se bucură de toate drepturile civile şi politice recunoscute cetăţenilor români, cu excepţia dreptului de a alege şi de a fi ales şi de a ocupa o funcţie publică.

În contextul acestui demers al legiuitorului din 1991, observăm că persoana căreia i s-a acordat “cetăţenia de onoare” nu se bucură de toate drepturile civile şi politice recunoscute cetăţenilor români, fiind privată astfel de drepturile electorale şi de dreptul de a ocupa o funcţie publică. Pe de o parte, persoana care a dobândit cetăţenia în acest mod este ţinută să respecte îndatoririle prevăzute de Constituţie şi legile române, să îndeplinească toate cerinţele determinate de sarcinile şi scopurile societăţii, iar aici subliniem îndatorirea de fidelitate faţă de ţară şi îndatorirea de apărare a patriei [art. 54, alin. (1) şi art. 55, alin. (1) din Constituţia României]. Pe de altă parte, deţinătorul “cetăţeniei de onoare” nu are dreptul de a alege, dreptul de a fi ales şi dreptul de a ocupa o funcţie publică.

Inadvertenţa logică dintre obligaţia de fidelitate faţă de ţară şi apărare a patriei, şi lipsa drepturilor de a alege, de a fi ales şi de a ocupa o funcţie publică, se face remarcată de îndată. Cetăţeanul (“de onoare”) care îşi iubeşte noua sa patrie şi care este capabil să şi-o apere cu arma în mână ar merita să-şi poată exercita şi drepturile electorale, de exemplu, cu aceeaşi dezinvoltură. Din acest motiv, art. 36 din Legea cetăţeniei române nu este doar discutabil, ci şi potrivnic normelor Constituţiei României.

În sensul prevăzut de art. 15 al Constituţiei României, universalitatea drepturilor cetăţenilor exprimă ideea că toţi cetăţenii unui stat se pot bucura de drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie şi legilor române. Art. 15 exprimă legătura dintre drepturi, libertăţi şi îndatoriri, ele fiind interdependente. Or, nu este în spiritul acestui articol ca un cetăţean să fie ţinut de toate îndatoririle, fiind privat, în acelaşi timp, de anumite drepturi. De asemenea, nu este echitabil (semper aequum et bonum…) ca un cetăţean român să se bucure de mai puţine drepturi decât un alt cetăţean român, doar pentru că şi-a dobândit cetăţenia în mod diferit. Acordarea “cetăţeniei de onoare” presupune anumite merite pe care nu le au întotdeauna persoanele care şi-au dobândit cetăţenia prin adopţie sau prin simpla acordare.

În sensul art. 16, alin. (1) al Constituţiei României, egalitatea în drepturi este o egalitate de şanse pe care Constituţia o dă tuturor cetăţenilor români. Principiul egalităţii în drepturi se aplică tuturor cetăţenilor, Constituţia nefăcând distincţie între modurile de dobândire a cetăţeniei de către aceştia. Mai mult, alin. (3) al aceluiaşi articol se referă la două condiţii necesare pentru ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice: cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Iarăşi, nu există distincţii în acest articol.

Art. 36 din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române nu este compatibil nici cu dispoziţiile art. 53 al Constituţiei române. “Cetăţenia de onoare” nu este şi nu poate fi un motiv de restrângere al anumitor drepturi civile şi politice, restrângere care se dispune numai prin lege şi numai dacă se impune pentru “apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav”.

De asemenea, Titlul VII din Constituţia României prevede clar care este procedura revizuirii Constituţiei. Remarcăm aşadar că art. 36 din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, lex specialia cu caracter organic nu face decât să sporească numărul atribuţiilor instituţiei Parlamentului, atribuţii menţionate expressis verbis în textul Constituţiei. Constituţia este modificată, în neconcordanţă cu dispoziţiile Titlului VII.

Art. 20 alin. (2) statuează că în cazul unei “neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.” Cetăţenia este o sumă de drepturi fundamentale. Având în vedere prioritatea reglementărilor internaţionale în materia drepturilor fundamentale ale omului, constatăm desuetudinea art. 36 din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, în raport cu art. 5 al Convenţiei europene asupra cetăţeniei, ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 396/202: “Nediscriminarea1. Reglementările unui stat parte referitoare la cetăţenie nu trebuie să conţină deosebiri sau să includă practici care să constituie o discriminare bazată pe sex, religie, rasă, culoare sau originea naţională ori etnică. 2. Fiecare stat parte trebuie să se conducă după principiul nediscriminării între cetăţenii săi, fie că sunt cetăţeni prin naştere, fie că au dobândit ulterior cetăţenia acestuia.

 De asemenea, sesizăm că art. 36 din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, contravenind Constituţiei României, este abrogat în temeiul art. 154 alin. (1) din Constituţia României, conform căruia “legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii”.

Prolegomenele lui Chirtoacă

Februarie 5, 2011

– o privire în cheie filosofico-politică –

Într-un recital de interpretare neconstituţională a Constituţiei Republicii Moldova, dat în faţa camerelor de filmat ale postului de televiziune Publika TV, Dorin Chirtoacă, primar de Chişinău, “tânăr şi ferice” politician basarabean, spune următoarele: “Nu este prevăzut în mod expres cu câte voturi se alege Preşedintele în turul repetat de scrutin.”, făcând aluzie la faptul că Preşedintele (şi nu “şeful statului”, cum încearcă să ne deprindă ştiristele) ar putea fi ales cu mai puţin de cele 61 de voturi obligatorii ale deputaţilor.

Afirmaţia ar fi trecut ca inexistentă, dacă Dorin Chirtoacă nu ar fi absolvent al Facultăţii de Drept din Bucureşti şi al Colegiului Juridic Franco-Român de Studii Europene. Să fie de vină sistemul românesc de învăţământ care “produce tâmpiţi”, după chiar expresiunea marinarului Traian Băsescu? Mai degrabă “doctoratul” de la Surprize-Surprize al tânărului nostru jurist.
Şi când Andreea Marin lăcrima cu cristale Swarovski, credem că Dorin Chirtoacă lua în mână opera lui Jeremy Bentham.
Înainte de a purcede însă la analiza acestui gest – căci fiece vorbă scoasă de un politician este şi un gest – vom cita textul constituţional:
Articolul 78: Alegerea Preşedintelui
“[…] 3. Este ales candidatul care a obţinut votul a trei cincimi din numărul deputaţilor aleşi. Dacă nici un candidat nu a întrunit numărul necesar de voturi, se organizează al doilea tur de scrutin între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului descrescător de voturi obţinute în primul tur.
4. Dacă şi în turul al doilea nici un candidat nu va întruni numărul necesar de voturi, se organizează alegeri repetate. […]”
Reamintim că jurisconsulţii romani au creat o regulă de interpretare conform căreia, dacă un text de lege are o formulare generală, atunci şi aplicarea lui va fi generală, interpretul neputând face distincţii dacă legea nu le încorporează: Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Se evită astfel pericolul ca, printr-o aplicare abuzivă a distincţiilor, legea să fie lipsită de efecte. Dacă prin absurd nu ar fi existat acest principiu de interpretare a normelor juridice, ar fi fost logic să “supralicitezi” numărul voturilor pentru cel de-al doilea tur de scrutin. Din economia acestui criteriu logic, remarcăm că un număr mai mare de voturi asigură o impecabilă legitimitate politică şi o mai mare siguranţă în procesul alegerii Preşedintelui. Cu alte cuvinte, nu este ales un preşedinte de bloc sau de colhoz, este ales Preşedintele unui stat.

Inspirat de sistemul utilitar al lui Epicur, Bentham sublinia în mai toate operele sale că utilul corespunde plăcerii şi că plăcerea este unicul scop al vieţii. Bine este ceea ce procură plăcere, iar morala nu este altceva decât “calculul plăcerilor”. Prin urmare, de aici ar izvorî aritmetica juridică a primarului de Chişinău, ca totul să conveargă spre plăcerea politică a domniei sale. A domniei sale, sau a lui Marian Lupu ?!?

Cicero a tranşat chestiunea în scrierile către fiul său, Marcu: unde este imoralitate nu poate fi utilitate. Oamenii răstoarnă temeliile naturii când despart moralul de util. Ergo unde nu se respectă legea, fiţi siguri că nu e nici morală, şi nici utilitate.
Aşadar, Chirtoacă ne sugerează că interpretarea sa (cu bună-ştiinţă sau nu, nu ne interesează) ar avea ca final fericit dispariţia odată şi pentru totdeauna a comuniştilor din menajeria politică a Republicii Moldova. Asta ar conduce la “fericirea” majorităţii votanţilor. Încălcarea supremaţiei Constituţiei însă nu conduce la fericire şi nu poate fi în niciun caz utilă, chiar dacă “victimele” ar fi comuniştii. Faptul ar constitui un precedent, iar alternanţa partidelor la putere ar da naştere unor abuzuri de neînchipuit, fatale pentru un stat atât de mic precum Republica Moldova. A calcula doar pentru propriul tău folos, ţinând cont doar de interesele de moment, nu înseamnă şi a lucra în mod legal şi moral. De la “fericirea” politică a majorităţii necomuniste se poate lesne ajunge la “fericirea” ta şi numai a ta. În felul acesta revenim înainte de momentul 7 aprilie 2009, când singurul om care lucra în Moldova se chema Oleg Voronin şi când fericirea lui era clădită pe suferinţele altora.

Pe de altă parte, nu înţelegem zbaterea asta în favoarea unui aşa-zis “aliat” politic, când nici colegii de partid ai “aliatului” nu îndrăznesc să interpreteze Constituţia aşa cum le surâde lor. “Aliatul” n-a recunoscut niciodată deschis că limba pe care o vorbeşte (sau pe care cel puţin o îngaimă) se cheamă Limba Română, “aliatul” nu şi-a expus încă în mod public părerea despre atrocităţile regimului stalinist în Basarabia, “aliatul” nu va interpreta eronat Constituţia atunci când Dorin Chirtoacă se va afla sub sabia lui Damocles, la alegerile pentru Primăria Chişinău.
Presupunem, întemeiat zicem noi, că cei care au votat Partidul Liberal nu au introdus buletinul de vot în urnă cu gândul la Marian Lupu şi la propăşirea sa politică.

Prolegomenele lui Dorin Chirtoacă, rostite la Publika TV, vor fi dezvoltate într-un volum de-al său viitor intitulat “Ficţiuni constituţionale”.

Presedintele Parlamentului – Presedinte interimar ope legis

Decembrie 31, 2010
  de Alexandru Iavorschi 

Presedintele Parlamentului, Marian Lupu, exercita interimatul functiei de Presedinte al Republicii Moldova ope legis (prin puterea legii), fara a mai fi necesara consumarea unei proceduri parlamentare speciale. Aceasta interpretare vine in consonanta cu principiul asigurarii continuitatii exercitarii atributiilor de sef al statului. Prin urmare, Presedintele Parlamentului devine automat Presedinte interimar. 

 

Potrivit art. 91 din Constitutia Republicii Moldova, dacă funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova devine vacantă sau dacă Preşedintele este demis ori dacă se află în imposibilitatea temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de Preşedintele Parlamentului sau de Primul-ministru.

 Din economia articolului 91 din Constitutie, Presedintele Parlamentului exercita interimatul functiei de Presedinte al Republicii Moldova ope legis (prin puterea legii), fara a mai fi necesara consumarea unei proceduri parlamentare speciale. Aceasta interpretare vine in consonanta cu principiul asigurarii continuitatii exercitarii atributiilor de sef al statului. Prin urmare, Presedintele Parlamentului devine automat Presedinte interimar.  

Potrivit art. 135 alin.(1) lit. f) din Constitutie, Curtea Constitutionala urmeaza sa constate circumstantele care justifica interimatul functiei de Presedinte al Republicii Moldova. Astfel, din interpretarea gramaticala a textului constitutional, deducem ca atributia Curtii este de a constata o circumstanta sau o situatie si nu de a hotari asupra acesteia. Prin urmare, avizul emis de Curtea Constitutionala are un efect declarativ si nu constitutiv, deoarece Curtea este chemata sa constate existenta unei situatii nascute anterior sesizarii. Avizul Curtii nu “da nastere” interimatului, ci doar confirma existenta acestuia. Daca s-ar merge pe ideea ca interimatul ia nastere la data emiterii avizului Curtii Constitutionale, atunci s-ar incalca principiul continuitatii exercitarii atributiilor de sef al statului, statuat in termeni imperativi in art. 91, ajungandu-se la situatia in care, intre data intervenirii vacantei functiei, demisiei sau imposibilitatii temporare de exercitare a atributiilor si data constatarii existentei acestor circumstante prin avizul Curtii Constitutionale, sa existe un vid de putere la nivelul sefului statului, lucru nepermis intr-un stat de drept.

In consecinta, normele din Codul jurisdictiei constitutionale, recte art.38 alin.(2) lit. c) coroborat cu art. 63 lit. d), prin care se statueaza ca pentru constatarea  circumstantelor ce justifica interimatul functiei  de Presedinte  al Republicii Moldova, Parlamentul trebuie sa adopte o hotarare, semnata de Presedintele Parlamentului, sunt contrare spiritului Constitutiei. Urmand logica acestor texte, se poate ajunge la situatia absurda in care o majoritate conjuncturala constituita in Parlament ar respinge o astfel de hotarare, ceea ce inseamna crearea pe cale artificiala a unei situatii de vid de putere, intrucat, nefiind adoptata hotararea respectiva, nu poate fi sesizata Curtea Constitutionala pe taramul art. 135 alin.(1) lit. f). Pe cale de consecinta, Curtea nu ar putea emite avizul care ar urma sa constate existenta circumstantelor care justifica interimatul functiei de Presedinte al Republicii Moldova, fapt ce ar duce la un blocaj institutional.

De lege ferenda, se impune modificarea Codului juridictiei constitutionale in sensul atribuirii Presedintelui Parlamentului dreptul de sesizare a Curtii Constitutionale pe taramul art. 135 alin.(1) lit.f), fapt ce ar duce la punerea in acord a acestor dispozitii cu spiritul Constitutiei si ar evita situatiile de blocaj institutional.

In concluzie, Presedintele Parlamentului asigura automat interimatul functiei de Presedinte al Republicii Moldova, in conditiile normei imperative de la art. 91 din Constitutie.