Limba scoasă la Slaveanskii Bazar

“Vorbele mari se spun în șoaptă”, spunea Serghei Esenin.

”Govori po russki!” – ca un tunet au căzut cuvintele domnului (domnului?) Andrei Babenco, hospodar-șef peste domeniile Universitatii Slavone. Alături de alte trei scăfârlii nefericite, a transformat “Universitet”-ul în “Bazar”, drept care studenții vor merge să învețe în toamnă la “Slaveanskii Bazar”.

Scânteie răsărită din amorțirea generală, călitul jurnalist Oleg Brega a apucat taurul căzăcesc de coarne, în încercarea-i de a lămuri viitorul unei studente.

Că și rușii noștri (da, ai noștri, căci noi îi hrănim!) dau dovadă de abilități bizantine în chestiunile administrative, nu este o noutate. Noutate este – pentru mine cel puțin – dar și părere de rău, faptul că omul nu mai învață cât trăiește, căci după învățăturile chelarului Andrei Babenco, bătrânețea rusească este incompatibilă cu frumoasa limbă română. Iarăși și din nou au fost strivite demnități, dimpreună cu libertăți constituționale. Camera de luat vederi – sfărâmată. Polițiștii – umiliți. Accese furibunde pe holurile unei instituții de învățământ, cu sechestrări de oameni, combinând Pamplona cu regiunea Calabriei.

Litera constituțională spune, în art. 13 alin. 1, “limba moldovenească”. Spiritul viu constituțional sugerează că vorbim românește, căci așa decurge din preambulul Constituției, profesiunea de credință a legiuitorului fiind în favoarea limbii române, căci Independența Republicii Moldova este un rezultat al luptei pentru adevăr, pentru limba română și pentru alfabetul latin. Motiv temeinic, zic eu, să se schimbe inscripția de pe una dintre ușile Universității Slavone, din “Cabinet de limbă moldovenească” în “Casa Limbii Române”.

Deocamdată, constat că singura libertate constituțională a românilor din Republica Moldova, a majoritarilor, este libertatea de a sângera.

Bate-mă, dar ascultă-mă, domnule Babenco!

Anunțuri

Un răspuns to “Limba scoasă la Slaveanskii Bazar”

  1. Dan Nicu Says:

    superb articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: