Absurditatea şi neconstituţionalitatea instituirii controlului de documente de călătorie la frontiera moldo-română pentru cetăţenii moldoveni, altele decât cele emise de autorităţile Republicii Moldova

La sfârşitul anului 2008, Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova a modificat procedura verificării paşapoartelor moldoveneşti pentru cetăţenii moldoveni care doreau să treacă prin punctele de frontieră cu România, instituind şi condiţia prezentării paşapoartelor străine (româneşti sau ale altor ţări UE), a paşapoartelor moldoveneşti împreună cu titlurile de călătorie eliberate de Secţia consulară a României de la Chişinău sau, după caz, a paşapoartelor moldoveneşti însoţite de permisele de şedere româneşti (sau ale altor ţări UE).

Această suplimentare a fost şi este argumentată prin existenţa unui text legal, în speţă art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 162/2007 cu privire la Serviciul Grăniceri (al Republicii Moldova), în conformitate cu care Serviciul Grăniceri are obligaţia de “a combate, în cooperare cu alte autorităţi competente, a migraţiei ilegale, crimei organizate, traficului ilegal de armament şi muniţii, de substanţe explozive, otrăvitoare, radioactive, narcotice, de substanţe psihotrope şi de precursori, combaterea contrabandei, terorismului internaţional şi altor infracţiuni”.

Dincolo de exprimarea agramată şi neromânească a legiuitorului, vom trece la analiza acestei dispoziţii legale, observând cum se suprapune şi mai ales dacă aceasta concordă cu practica grănicerilor de la punctele de frontieră moldo-române.

Aşadar, instituirea controlului de documente de călătorie pentru cetăţenii moldoveni, altele decât cele emise de autorităţile Republicii Moldova, s-ar explica, in concreto, prin “combaterea migraţiei ilegale”, Serviciul Grăniceri “având dreptul” să solicite şi alte documente de călătorie (în afara paşaportului moldovenesc) ce acordă dreptul de intrare în ţara de destinaţie (adică România). Raportarea se face aşadar la un “mod ideal” de comportament, adică la omul prudent (bonus pater familias), la grănicerul prudent.

În fapt, credem noi, problema este una politică, căci, un asemenea gest nu poate lua naştere decât prin intervenţia politicului, şi arareori de dragul vigilenţei. În plină epocă Voronin, instituirea acestei condiţii a urmărit slăbirea legăturilor românilor din Republica Moldova cu România. Cu titlu de întrebare retorică, ne întrebăm de ce a fost instituită această condiţie aberantă abia la sfârşitul lui 2008, când legea pe care o invocă Serviciul Grăniceri era intrată în vigoare încă din iulie 2007?

Chestiunea a fost privită cu indulgenţă mai ales de guvernanţii de la Bucureşti care, aflaţi la început de recesiune economică, au îmbrăţişat în tăcere ilegalitatea dictată de preşedintele Voronin. Ambasada României a şi venit cu un comunicat de presă prin care îi invita pe basarabenii fără paşapoarte româneşti sau cu paşapoartele expirate la Secţia consulară, cu 50 de dolari în buzunar. Precum se ştie, majoritatea cetăţenilor români din Republica Moldova nu deţineau un paşaport românesc, întrucât ei puteau trece frontiera doar cu certificatul de cetăţenie română, certificatul de naştere românesc sau buletinul de identitate. Prin instituirea condiţiei de prezentare a paşaportului românesc la frontiera moldo-română, cetăţenii români din Republica Moldova care nu deţineau un paşaport românesc au fost nevoiţi să-şi procure un titlu de călătorie de la Secţia consulară a României în Republica Moldova, care costa atunci 50 de dolari, iar astăzi costă 50 de euro. Cu siguranţă, banii daţi de basarabenii cu cetăţenie română pentru titlurile de călătorie nu au scos România din criză, ci doar au confirmat că brânza luată de la frate trebuie plătită cu vârf şi îndesat.

Absurditatea:

În numele “combaterii migraţiei ilegale”, Serviciul Grăniceri “are dreptul” să solicite cetăţeanului moldovean şi alte documente de călătorie (în afara paşaportului moldovenesc) ce acordă dreptul de intrare în ţara de destinaţie.

Se impun următoarele întrebări:

1.                  Dacă cetăţeanul moldovean ar dori să “migreze ilegal”, ar mai trece fontiera moldo-română prin punctele legal instituite de autorităţile Republicii Moldova, fiind astfel înregistrat de către grănicerii moldoveni, sau ar trece-o înot ori cu barca pneumatică?

2.                  Ce om aflat în depline facultăţi mintale ar trece legal punctul de frontieră din Republica Moldova, ca după aceea să eludeze atenţia vigilentă a grănicerilor români, să evite camerele cu infraroşii şi alte dispozitive tehnice de identificare a unor posibili migranţi ilegali, în lipsa unui paşaport românesc sau a unui permis de şedere?

3.                  “Combaterea migraţiei ilegale” nu presupune oare munca pe teren, raziile împreună cu grănicerii români de-a lungul fontierei comune, schimbul de experienţă şi implementarea know-how-ului din Occident cu privire la acest aspect?

Din câte se observă, invocarea expresiei “combaterea migraţiei ilegale” nu îndreptăţeşte Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova să solicite cetăţeanului moldovean şi alte documente de călătorie (în afara paşaportului moldovenesc) ce acordă dreptul de intrare în România. Interpretarea acestei expresii contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (1) al Legii 269/1994 cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova: “Cetăţenii Republicii  Moldova au dreptul de a ieşi şi intra în Republica Moldova în baza paşaportului, iar refugiaţii şi beneficiarii de protecţie umanitară – în baza documentului de călătorie, eliberate de organele competente.”. Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova pune astfel la îndoială buna-credinţă a cetăţenilor moldoveni care doresc să treacă punctul vamal moldovenesc de la frontiera moldo-română doar cu paşaportul lor moldovenesc.

Dispoziţiile art. 2 alin. (1) al Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate – “Cetăţenilor români care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege le este garantat dreptul de a călători în străinătate, de a emigra şi de a reveni oricând în ţară. Nicio autoritate română nu îi poate interzice, în nicio situaţie, unui cetăţean român să se reîntoarcă pe teritoriul României.” – şi dispoziţiile art. 22 alin. (1) al Legii nr. 21/1991 a cetăţeniei române – “Dovada cetăţeniei române se face cu cartea de identitate sau, după caz, cu buletinul de identitate, paşaportul ori cu certificatul prevăzut la art. 20 alin. (4).” – îndrituiesc cetăţeanul moldovean care mai deţine şi cetăţenia română să treacă frontiera moldo-română doar cu paşaportul moldovenesc, ca mai apoi, la frontiera română, să prezinte orice act care face dovada cetăţeniei române, în caz contrar fiind întors din drumul său.

Acesta este avantajul vecinătăţii Republicii Moldova cu România.

Neconstituţionalitatea:

Practica Serviciului Grăniceri este neconstituţională, întrucât condiţia prezentării altor acte decât cele emise de autorităţile Republicii Moldova la trecerea frontierei moldo-române constituie atât un impediment de ordin administrativ, cât şi unul de ordin financiar, care grevează dreptul la libera circulaţie al cetăţeanului moldovean care deţine şi cetăţenia română, în contradicţie cu prevederile art. 27 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova, potrivit căruia “oricărui cetăţean al Republicii Moldova îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a ieşi, de a emigra şi de a reveni în ţară”.

Remarcăm, deci, o taxă indirectă de trecere a frontierei, respectiv taxa de 50 de euro pentru titlul de călătorie, plătită de cetăţeanul moldovean care nu deţine un paşaport românesc valabil la Secţia consulară a României de la Chişinău (Bălţi sau Cahul).

Instituirea controlului de documente de călătorie la frontiera moldo-română pentru cetăţenii moldoveni, altele decât cele emise de autorităţile Republicii Moldova, contravine şi prevederii prohibitive a art. 54 alin. (2) din Constituţie: “Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege […]”, întrucât el se bazează pe o interpretare eronată a art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 162/2007 cu privire la Serviciul Grăniceri.

Pe de altă parte, restrângerea unui drept constituţional – în cazul de faţă a dreptului de liberă circulaţie prevăzut la art. 27 din Constituţie – în scopul protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane este posibilă, potrivit art. 54 din Constituţie, numai în considerarea unui anume drept, ca o măsură ce se impune, întrucât, fără această restrângere, dreptul respectiv ar fi grav afectat şi, potrivit principiului proporţionalităţii, numai în limitele necesare pentru ca acel drept să nu fie, cel puţin în parte, compromis.

În această situaţie, un drept este afectat prin lege pentru salvgardarea altui drept, a cărui importanţă legiuitorul o consideră primordială. Interpretarea eronată şi abuzivă a sintagmei “Combaterea migraţiei ilegale” nu intră sub incidenţa menţinerii ordinii publice, prevăzută în alin. (2) al art. 54 din Constituţie.

Concluzii:

Serviciul Grăniceri instituie o restricţie a dreptului la liberă circulaţie prevăzut de art. 27 din Constituţie, cu caracter permanent şi de principiu.

Serviciul Grăniceri produce un impediment de ordin administrativ şi altul de ordin financiar, prin taxa indirectă percepută de Consulatele româneşti pentru titlul de călătorie.

Eliminarea prevederii din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române privind publicarea în Monitorul Oficial al României a numelor celor care şi-au redobândit cetăţenia română îi văduveşte pe cei de la Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova de o evidenţă clară a persoanelor cu dublă cetăţenie – moldoveni care mai au şi cetăţenie română. Pentru a nu rămâne “neinformaţi” cei de la SIS, Serviciul Grăniceri susţine deschis practici neconstituţionale.

Controlul constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului Republicii Moldova. Studiu de caz: Serafim Urechean.

Partidul Comuniştilor ar putea contesta la Curtea Constituţională numirea lui Serafim Urechean în funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi, după publicarea acestei hotărâri în Monitorul Oficial.

Potrivit art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţia Republicii Moldova, Curtea Constituţională “exercită, la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor şi hotărârilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte”. O confirmare a acestei prevederi constituţionale se regăseşte şi în art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317-XIII din 13.12.1994 cu privire la Curtea Constituţională.

Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova privind numirea lui Serafim Urechean în funcţia de Preşedinte al Curţii de Conturi este, sub aspectul conţinutului, un act individual, zis şi intuitu personae. Acestă hotărâre este exclusă din categoria actelor juridice normative, întrucât, prin esenţa sa, instituie drepturi şi obligaţii doar pentru cetăţeanul Serafim Urechean.

În sens clasic, Curţile Constituţionale au fost instituite pentru controlul constituţionalităţii legilor, aceasta fiind principala competenţă a lor în majoritatea sistemelor de drept. Din acest motiv se spune că ele au vocaţia unor instanţe politico-jurisdicţionale. Tradiţional, nu pot fi supuse controlului de constituţionalitate orice acte ale Parlamentului, în caz contrar instaurându-se o veritabilă cenzură asupra organului reprezentativ suprem al cetăţenilor Republicii Moldova [art. 60 din Constituţia Republicii Moldova, coroborat cu art. 2 alin. (1)].

Din câte se observă, condiţiile pe care trebuie să le întrunească un viitor membru al Curţii de Conturi nu interferează cu dispoziţiile constituţionale. Candidatura lui Urechean nu îndeplineşte condiţiile instituite de art. 17 al Legii Curţii de Conturi nr. 261-XVI din 05.12.2008. Controlul acestei hotărâri ar trebui să fie unul de legalitate şi nu unul de constituţionalitate [in extenso, ar putea fi îndreptăţit controlul de constituţionalitate, prin prisma art. 1 alin. (3) din Constituţie – Republica Moldova este un stat de drept, democratic … , această soluţie fiind însă una forţată, după părerea noastră].

Legalitatea Hotărârii Parlamentului vizează exclusiv respectarea procedurii şi condiţiilor prevăzute de lege pentru numirea în funcţia de membru (preşedinte) al Curţii de Conturi. Instanţa constituţională nu poate verifica legalitatea unor astfel de numiri/decizii care nu intră în atribuţia sa constituţională, atribuţiile Curţii restrângându-se la a verifica doar conformitatea cu Constituţia. Deciziile de oportunitate politică şi instituţională (mai ales cele cu caracter individual) aparţin Parlamentului.

Fireşte, vorbim despre Republica Moldova. Hotărârea de numire în funcţia de Preşedinte al Curţii de Conturi a lui Serafim Urechean este o chestiune politică. Curtea Constituţională, prin încălcarea art. 135 din Constituţia Republicii Moldova, îşi va exercita cenzura asupra unei hotărâri a Parlamentului, depăşind atribuţiile clasice (dar şi constituţionale) consacrate unei instanţe constituţionale. Ea va interveni în algoritmul politic născut pe baza negocierilor politice purtate în interiorul Parlamentului, de către majoritatea parlamentară.

Diferenţa dintre Curtea Constituţională a Republicii Moldova şi o instanţă de contencios administrativ, în speţa noastră, nu va fi niciuna.

Trei probleme spinoase

 

1. Sub privirea statuii lui Ştefan cel Mare (şi Sfânt, cum i-a zis poporul român), în vitrinele librăriei “Cartea Academică”, odihnesc sfidător, pe la geamuri, două volume: “Istoria Moldovei” de Vasile Stati şi “Problema basarabeană în istoriografie”, semnată de Sergiu Nazaria şi Victor Stepaniuc. Cărţile în cauză put a minciună.

Mai la deal, nişte panouri însemnate cu heraldici perfect româneşti ne îndeamnă astfel: “Fiţi mândri că sînteţi moldoveni!”. Altele, la fel de agramate, ba chiar dodonice, ne întreabă dacă vrem “administrare competentă” (corect – o administraţie eficientă – à propos de cei trei E care guvernează domeniul public: Economie, Eficienţă, Eficacitate).

Cum se explică oare marşul vijelios şi fulgerător al tânărului domn Ştefan şi înfrângerea trădătorului Petru Aron la Doljeşti, pe Siret, în judeţul Roman? Cronicile nu vorbesc de niciun “agiutor strein”. Oastea era a munteanului Vlad Ţepeş, văr primar cu tânărul Ştefan.

2. O matroană auto-intitulată “Regina Diasporei moldoveneşti din Canada” infuzează cu propagandă moldovenistă urbea Montrealului, tăgăduind legătura firească dintre românii desţăraţi de pe ambele maluri ale Prutului. Tot ea percepe taxe pentru basarabenii care au nevoie de informaţii privind oportunităţile locului, nou-veniţi fiind în Canada.

Titlul de Rege (respectiv Regină), în locul celui de Domn (respectiv Doamnă), constituie o depreciere, pentru că Domn însemna Împărat şi venea de la Dominus noster Imperator. Matroana să ia aminte că Împăratul a trăit în conştiinţa poporului nostru fără întrerupere, de la Roma până la Bizanţ şi chiar mai târziu.

3. Lenuţa Burghilă, candidat independent, se întreabă întrebător: “Da’ ce, trebuia să spăl veceele? Ce, eu am cântat pe la nunţi ca prietenele mele? Trebuia să trăiesc şi eu cumva…” . “Caravela adunăturilor” a dispărut în adâncuri. Cant-autoarea şi-a descoperit peste noapte vocaţia politică. Mai întâi Platonii şi apoi Aristotelii, vorba lui Hasdeu.

Printre vechii funcţionari domneşti îi regăsim şi pe pripăşari. Pripăşarii erau cei care percepeau amenzile pentru vitele de pripas găsite păscând pe locuri nepermise. Primarul Chişinăului, care va fi fiind el, va trebui să aibă mare grijă şi de aceste vite, şi ele cetăţeni ai municipiului Chişinău.