Archive for Martie 2011

Când Preşedintele refuză numirea unui judecător în funcţie

Martie 16, 2011

Cu siguranţă, este o problemă care ne aduce aminte de începutul controlului de constituţionalitate, mai exact de Chief-Justice Marshall, care a stabilit că justiţia nu poate să examineze actele pe care le înfăptuieşte o putere în limitele delegării pe care a primit-o de la popor. “Raţiuni speciale care ţineau de Republica americană”, spune Leon Duguit.

Un asemenea refuz ar fi însă de neconceput în condiţiile legilor pozitive româneşti. Dată fiind atitudinea autoritară a unor “fii ai Constituţiei”, nu este exclus să ne întrebăm cândva care sunt soluţiile legale ce se impun atunci când Preşedintele României refuză să emită decretul de numire în funcţie a unui judecător?

Cadrul legal

Constituţia României:

Art. 125 Statutul judecătorilor

(1) Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile legii.

(2) Propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice.

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor:

Art. 31 – (1) Judecătorii şi procurorii care au promovat examenul de capacitate sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.

 (2) Propunerile de numire se fac în cel mult 30 de zile de la data validării examenului de capacitate.

 (3) Preşedintele României poate refuza o singură dată numirea judecătorilor şi procurorilor prevăzuţi la alin. (1). Refuzul motivat se comunică de îndată Consiliului Superior al Magistraturii.

 (4) În situaţia în care Consiliul Superior al Magistraturii susţine propunerea iniţială, are obligaţia să motiveze opţiunea şi să o comunice de îndată Preşedintelui României.

Art. 33 – (3) În termen de cel mult 30 de zile de la data validării concursului prevăzut la alin. (1), Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror a candidaţilor admişi.

(11) Preşedintele României poate refuza o singură dată numirea judecătorilor şi procurorilor prevăzuţi la alin. (1). Refuzul motivat se comunică de îndată Consiliului Superior al Magistraturii.

(12) În situaţia în care Consiliul Superior al Magistraturii susţine propunerea iniţială, are obligaţia să motiveze opţiunea şi să o comunice de îndată Preşedintelui României.

Puncte importante pentru speţa noastră:

1. Se observă, din raţiunea legiuitorului, că în privinţa numirii magistraţilor intenţia sa a fost să elimine influenţa nefastă a politicului (prin executiv) în procesul de de învestitură a judecătorilor. Din interpretarea textelor legale sus-menţionate, deducem că decizia aparţine Consiliului Superior al Magistraturii.

2. Preşedintele României emite două tipuri de acte: acte juridice (adică decrete, aşa cum ne revelă art. 100 din Constituţia României, fie ele şi decrete prin care se refuză numirea în funcţie a unui judecător propus de CSM) şi acte exclusiv politice (mesajele în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, declaraţii politice etc.).

3. Decretul prezidenţial nu are caracter normativ.

4. Fiind un act administrativ, decretul prezidenţial este supus atacului în contenciosul administrativ, excepţie făcând actele juridice prevăzute de art. 5 al Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, şi anume:

– actele administrative ale autoritatilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul;

– actele de comandament cu caracter militar;

– actele administrative pentru modificarea sau desfiintarea carora se prevede, prin lege organica, o alta procedura judiciara;

– actele administrative emise pentru aplicarea regimului starii de razboi, al starii de asediu sau al celei de urgenta, cele care privesc apararea si securitatea nationala ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum si pentru inlaturarea consecintelor calamitatilor naturale, epidemiilor si epizootiilor pot fi atacate numai pentru exces de putere.

5. Din interpretarea logică a art. 100 din Constituţia României (argumentul per a contrario), constatăm că decretele emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiei sale de numire în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege, nu sunt constrasemnate de prim-ministru.

6. Actele juridice contrasemnate de primul-ministru atrag răspunderea politică în faţa Parlamentului României, care va putea exercita asupra Guvernului controlul parlamentar.

7. Pentru decretele care nu sunt contrasemnate de către primul-ministru, Preşedintele, potrivit art. 21 (Accesul liber la justiţie), coroborat cu art. 52 (Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică) din Constituţia României, poate purta şi o răspundere administrativ-patrimonială, ca orice altă autoritate a administraţiei publice, în condiţiile dreptului comun al contenciosului administrativ.

8. Acestor acte juridice li se aplică, fără îndoială, şi dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie:

(6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.