Problema neconstituţionalităţii prevederilor art. 36 din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române

Juridic vorbind, cetăţenia este legătura dintre individ şi stat, o legătură politică şi juridică, o apartenenţă juridică, o calitate a persoanei sau, aşa cum stipulează Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, republicată, în art. 1 alin. (1), “[…] legătura şi apartenenţa unei persoane fizice la statul român.

Au fost formulate următoarele principii ale cetăţeniei române, decurgând de lege lata:

1. Numai cetăţenii români sunt titularii tuturor drepturilor prevăzute de Constituţia României şi de legile române. Numai cetăţenii români sunt ţinuţi a îndeplini toate obligaţiile stabilite prin Constituţia României şi prin legile române.

2.  Cetăţenii români sunt egali în drepturi şi îndatoriri.

3. Cetăţenia este o chestiune de stat.

4.  Căsătoria nu produce niciun efect juridic asupra cetăţeniei soţilor.

Primele două principii, cele care ne interesează de fapt, sunt regăsite în textele art. 15 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) din Constituţia României, însemnând că toţi cetăţenii români au vocaţia tuturor drepturilor, libertăţilor şi obligaţiilor ce decurg din realitatea juridică a României, precum şi că toţi cetăţenii se pot folosi, în mod egal, de toate drepturile prevăzute în Constituţie şi legile române, pot participa în egală măsură la viaţa politică, economică, socială şi culturală, fără privilegii şi discriminări, fiind trataţi în mod egal atât de către autorităţile publice, cât şi de către ceilalţi cetăţeni.

Art. 36 din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, republicată, are un caracter de lex specialia. Legiuitorul instituie prin acest articol, pe lângă procedurile clasice de dobândire a cetăţeniei române (naştere, adopţie şi acordare la cerere), procedura acordării “cetăţeniei de onoare”, după cum urmează:

(1) Cetăţenia română cu titlu de „cetăţenie de onoare” se poate acorda unor străini pentru servicii deosebite aduse ţării şi naţiunii române, la propunerea Guvernului, fără nicio altă formalitate, de către Parlamentul României.

(2) Persoanele care au dobândit cetăţenia de onoare se bucură de toate drepturile civile şi politice recunoscute cetăţenilor români, cu excepţia dreptului de a alege şi de a fi ales şi de a ocupa o funcţie publică.

În contextul acestui demers al legiuitorului din 1991, observăm că persoana căreia i s-a acordat “cetăţenia de onoare” nu se bucură de toate drepturile civile şi politice recunoscute cetăţenilor români, fiind privată astfel de drepturile electorale şi de dreptul de a ocupa o funcţie publică. Pe de o parte, persoana care a dobândit cetăţenia în acest mod este ţinută să respecte îndatoririle prevăzute de Constituţie şi legile române, să îndeplinească toate cerinţele determinate de sarcinile şi scopurile societăţii, iar aici subliniem îndatorirea de fidelitate faţă de ţară şi îndatorirea de apărare a patriei [art. 54, alin. (1) şi art. 55, alin. (1) din Constituţia României]. Pe de altă parte, deţinătorul “cetăţeniei de onoare” nu are dreptul de a alege, dreptul de a fi ales şi dreptul de a ocupa o funcţie publică.

Inadvertenţa logică dintre obligaţia de fidelitate faţă de ţară şi apărare a patriei, şi lipsa drepturilor de a alege, de a fi ales şi de a ocupa o funcţie publică, se face remarcată de îndată. Cetăţeanul (“de onoare”) care îşi iubeşte noua sa patrie şi care este capabil să şi-o apere cu arma în mână ar merita să-şi poată exercita şi drepturile electorale, de exemplu, cu aceeaşi dezinvoltură. Din acest motiv, art. 36 din Legea cetăţeniei române nu este doar discutabil, ci şi potrivnic normelor Constituţiei României.

În sensul prevăzut de art. 15 al Constituţiei României, universalitatea drepturilor cetăţenilor exprimă ideea că toţi cetăţenii unui stat se pot bucura de drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie şi legilor române. Art. 15 exprimă legătura dintre drepturi, libertăţi şi îndatoriri, ele fiind interdependente. Or, nu este în spiritul acestui articol ca un cetăţean să fie ţinut de toate îndatoririle, fiind privat, în acelaşi timp, de anumite drepturi. De asemenea, nu este echitabil (semper aequum et bonum…) ca un cetăţean român să se bucure de mai puţine drepturi decât un alt cetăţean român, doar pentru că şi-a dobândit cetăţenia în mod diferit. Acordarea “cetăţeniei de onoare” presupune anumite merite pe care nu le au întotdeauna persoanele care şi-au dobândit cetăţenia prin adopţie sau prin simpla acordare.

În sensul art. 16, alin. (1) al Constituţiei României, egalitatea în drepturi este o egalitate de şanse pe care Constituţia o dă tuturor cetăţenilor români. Principiul egalităţii în drepturi se aplică tuturor cetăţenilor, Constituţia nefăcând distincţie între modurile de dobândire a cetăţeniei de către aceştia. Mai mult, alin. (3) al aceluiaşi articol se referă la două condiţii necesare pentru ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice: cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Iarăşi, nu există distincţii în acest articol.

Art. 36 din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române nu este compatibil nici cu dispoziţiile art. 53 al Constituţiei române. “Cetăţenia de onoare” nu este şi nu poate fi un motiv de restrângere al anumitor drepturi civile şi politice, restrângere care se dispune numai prin lege şi numai dacă se impune pentru “apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav”.

De asemenea, Titlul VII din Constituţia României prevede clar care este procedura revizuirii Constituţiei. Remarcăm aşadar că art. 36 din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, lex specialia cu caracter organic nu face decât să sporească numărul atribuţiilor instituţiei Parlamentului, atribuţii menţionate expressis verbis în textul Constituţiei. Constituţia este modificată, în neconcordanţă cu dispoziţiile Titlului VII.

Art. 20 alin. (2) statuează că în cazul unei “neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.” Cetăţenia este o sumă de drepturi fundamentale. Având în vedere prioritatea reglementărilor internaţionale în materia drepturilor fundamentale ale omului, constatăm desuetudinea art. 36 din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, în raport cu art. 5 al Convenţiei europene asupra cetăţeniei, ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 396/202: “Nediscriminarea1. Reglementările unui stat parte referitoare la cetăţenie nu trebuie să conţină deosebiri sau să includă practici care să constituie o discriminare bazată pe sex, religie, rasă, culoare sau originea naţională ori etnică. 2. Fiecare stat parte trebuie să se conducă după principiul nediscriminării între cetăţenii săi, fie că sunt cetăţeni prin naştere, fie că au dobândit ulterior cetăţenia acestuia.

 De asemenea, sesizăm că art. 36 din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, contravenind Constituţiei României, este abrogat în temeiul art. 154 alin. (1) din Constituţia României, conform căruia “legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: