Archive for Februarie 2011

Problema neconstituţionalităţii prevederilor art. 36 din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române

Februarie 22, 2011

Juridic vorbind, cetăţenia este legătura dintre individ şi stat, o legătură politică şi juridică, o apartenenţă juridică, o calitate a persoanei sau, aşa cum stipulează Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, republicată, în art. 1 alin. (1), “[…] legătura şi apartenenţa unei persoane fizice la statul român.

Au fost formulate următoarele principii ale cetăţeniei române, decurgând de lege lata:

1. Numai cetăţenii români sunt titularii tuturor drepturilor prevăzute de Constituţia României şi de legile române. Numai cetăţenii români sunt ţinuţi a îndeplini toate obligaţiile stabilite prin Constituţia României şi prin legile române.

2.  Cetăţenii români sunt egali în drepturi şi îndatoriri.

3. Cetăţenia este o chestiune de stat.

4.  Căsătoria nu produce niciun efect juridic asupra cetăţeniei soţilor.

Primele două principii, cele care ne interesează de fapt, sunt regăsite în textele art. 15 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) din Constituţia României, însemnând că toţi cetăţenii români au vocaţia tuturor drepturilor, libertăţilor şi obligaţiilor ce decurg din realitatea juridică a României, precum şi că toţi cetăţenii se pot folosi, în mod egal, de toate drepturile prevăzute în Constituţie şi legile române, pot participa în egală măsură la viaţa politică, economică, socială şi culturală, fără privilegii şi discriminări, fiind trataţi în mod egal atât de către autorităţile publice, cât şi de către ceilalţi cetăţeni.

Art. 36 din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, republicată, are un caracter de lex specialia. Legiuitorul instituie prin acest articol, pe lângă procedurile clasice de dobândire a cetăţeniei române (naştere, adopţie şi acordare la cerere), procedura acordării “cetăţeniei de onoare”, după cum urmează:

(1) Cetăţenia română cu titlu de „cetăţenie de onoare” se poate acorda unor străini pentru servicii deosebite aduse ţării şi naţiunii române, la propunerea Guvernului, fără nicio altă formalitate, de către Parlamentul României.

(2) Persoanele care au dobândit cetăţenia de onoare se bucură de toate drepturile civile şi politice recunoscute cetăţenilor români, cu excepţia dreptului de a alege şi de a fi ales şi de a ocupa o funcţie publică.

În contextul acestui demers al legiuitorului din 1991, observăm că persoana căreia i s-a acordat “cetăţenia de onoare” nu se bucură de toate drepturile civile şi politice recunoscute cetăţenilor români, fiind privată astfel de drepturile electorale şi de dreptul de a ocupa o funcţie publică. Pe de o parte, persoana care a dobândit cetăţenia în acest mod este ţinută să respecte îndatoririle prevăzute de Constituţie şi legile române, să îndeplinească toate cerinţele determinate de sarcinile şi scopurile societăţii, iar aici subliniem îndatorirea de fidelitate faţă de ţară şi îndatorirea de apărare a patriei [art. 54, alin. (1) şi art. 55, alin. (1) din Constituţia României]. Pe de altă parte, deţinătorul “cetăţeniei de onoare” nu are dreptul de a alege, dreptul de a fi ales şi dreptul de a ocupa o funcţie publică.

Inadvertenţa logică dintre obligaţia de fidelitate faţă de ţară şi apărare a patriei, şi lipsa drepturilor de a alege, de a fi ales şi de a ocupa o funcţie publică, se face remarcată de îndată. Cetăţeanul (“de onoare”) care îşi iubeşte noua sa patrie şi care este capabil să şi-o apere cu arma în mână ar merita să-şi poată exercita şi drepturile electorale, de exemplu, cu aceeaşi dezinvoltură. Din acest motiv, art. 36 din Legea cetăţeniei române nu este doar discutabil, ci şi potrivnic normelor Constituţiei României.

În sensul prevăzut de art. 15 al Constituţiei României, universalitatea drepturilor cetăţenilor exprimă ideea că toţi cetăţenii unui stat se pot bucura de drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie şi legilor române. Art. 15 exprimă legătura dintre drepturi, libertăţi şi îndatoriri, ele fiind interdependente. Or, nu este în spiritul acestui articol ca un cetăţean să fie ţinut de toate îndatoririle, fiind privat, în acelaşi timp, de anumite drepturi. De asemenea, nu este echitabil (semper aequum et bonum…) ca un cetăţean român să se bucure de mai puţine drepturi decât un alt cetăţean român, doar pentru că şi-a dobândit cetăţenia în mod diferit. Acordarea “cetăţeniei de onoare” presupune anumite merite pe care nu le au întotdeauna persoanele care şi-au dobândit cetăţenia prin adopţie sau prin simpla acordare.

În sensul art. 16, alin. (1) al Constituţiei României, egalitatea în drepturi este o egalitate de şanse pe care Constituţia o dă tuturor cetăţenilor români. Principiul egalităţii în drepturi se aplică tuturor cetăţenilor, Constituţia nefăcând distincţie între modurile de dobândire a cetăţeniei de către aceştia. Mai mult, alin. (3) al aceluiaşi articol se referă la două condiţii necesare pentru ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice: cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Iarăşi, nu există distincţii în acest articol.

Art. 36 din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române nu este compatibil nici cu dispoziţiile art. 53 al Constituţiei române. “Cetăţenia de onoare” nu este şi nu poate fi un motiv de restrângere al anumitor drepturi civile şi politice, restrângere care se dispune numai prin lege şi numai dacă se impune pentru “apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav”.

De asemenea, Titlul VII din Constituţia României prevede clar care este procedura revizuirii Constituţiei. Remarcăm aşadar că art. 36 din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, lex specialia cu caracter organic nu face decât să sporească numărul atribuţiilor instituţiei Parlamentului, atribuţii menţionate expressis verbis în textul Constituţiei. Constituţia este modificată, în neconcordanţă cu dispoziţiile Titlului VII.

Art. 20 alin. (2) statuează că în cazul unei “neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.” Cetăţenia este o sumă de drepturi fundamentale. Având în vedere prioritatea reglementărilor internaţionale în materia drepturilor fundamentale ale omului, constatăm desuetudinea art. 36 din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, în raport cu art. 5 al Convenţiei europene asupra cetăţeniei, ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 396/202: “Nediscriminarea1. Reglementările unui stat parte referitoare la cetăţenie nu trebuie să conţină deosebiri sau să includă practici care să constituie o discriminare bazată pe sex, religie, rasă, culoare sau originea naţională ori etnică. 2. Fiecare stat parte trebuie să se conducă după principiul nediscriminării între cetăţenii săi, fie că sunt cetăţeni prin naştere, fie că au dobândit ulterior cetăţenia acestuia.

 De asemenea, sesizăm că art. 36 din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, contravenind Constituţiei României, este abrogat în temeiul art. 154 alin. (1) din Constituţia României, conform căruia “legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii”.

Anunțuri

Prolegomenele lui Chirtoacă

Februarie 5, 2011

– o privire în cheie filosofico-politică –

Într-un recital de interpretare neconstituţională a Constituţiei Republicii Moldova, dat în faţa camerelor de filmat ale postului de televiziune Publika TV, Dorin Chirtoacă, primar de Chişinău, “tânăr şi ferice” politician basarabean, spune următoarele: “Nu este prevăzut în mod expres cu câte voturi se alege Preşedintele în turul repetat de scrutin.”, făcând aluzie la faptul că Preşedintele (şi nu “şeful statului”, cum încearcă să ne deprindă ştiristele) ar putea fi ales cu mai puţin de cele 61 de voturi obligatorii ale deputaţilor.

Afirmaţia ar fi trecut ca inexistentă, dacă Dorin Chirtoacă nu ar fi absolvent al Facultăţii de Drept din Bucureşti şi al Colegiului Juridic Franco-Român de Studii Europene. Să fie de vină sistemul românesc de învăţământ care “produce tâmpiţi”, după chiar expresiunea marinarului Traian Băsescu? Mai degrabă “doctoratul” de la Surprize-Surprize al tânărului nostru jurist.
Şi când Andreea Marin lăcrima cu cristale Swarovski, credem că Dorin Chirtoacă lua în mână opera lui Jeremy Bentham.
Înainte de a purcede însă la analiza acestui gest – căci fiece vorbă scoasă de un politician este şi un gest – vom cita textul constituţional:
Articolul 78: Alegerea Preşedintelui
“[…] 3. Este ales candidatul care a obţinut votul a trei cincimi din numărul deputaţilor aleşi. Dacă nici un candidat nu a întrunit numărul necesar de voturi, se organizează al doilea tur de scrutin între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului descrescător de voturi obţinute în primul tur.
4. Dacă şi în turul al doilea nici un candidat nu va întruni numărul necesar de voturi, se organizează alegeri repetate. […]”
Reamintim că jurisconsulţii romani au creat o regulă de interpretare conform căreia, dacă un text de lege are o formulare generală, atunci şi aplicarea lui va fi generală, interpretul neputând face distincţii dacă legea nu le încorporează: Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Se evită astfel pericolul ca, printr-o aplicare abuzivă a distincţiilor, legea să fie lipsită de efecte. Dacă prin absurd nu ar fi existat acest principiu de interpretare a normelor juridice, ar fi fost logic să “supralicitezi” numărul voturilor pentru cel de-al doilea tur de scrutin. Din economia acestui criteriu logic, remarcăm că un număr mai mare de voturi asigură o impecabilă legitimitate politică şi o mai mare siguranţă în procesul alegerii Preşedintelui. Cu alte cuvinte, nu este ales un preşedinte de bloc sau de colhoz, este ales Preşedintele unui stat.

Inspirat de sistemul utilitar al lui Epicur, Bentham sublinia în mai toate operele sale că utilul corespunde plăcerii şi că plăcerea este unicul scop al vieţii. Bine este ceea ce procură plăcere, iar morala nu este altceva decât “calculul plăcerilor”. Prin urmare, de aici ar izvorî aritmetica juridică a primarului de Chişinău, ca totul să conveargă spre plăcerea politică a domniei sale. A domniei sale, sau a lui Marian Lupu ?!?

Cicero a tranşat chestiunea în scrierile către fiul său, Marcu: unde este imoralitate nu poate fi utilitate. Oamenii răstoarnă temeliile naturii când despart moralul de util. Ergo unde nu se respectă legea, fiţi siguri că nu e nici morală, şi nici utilitate.
Aşadar, Chirtoacă ne sugerează că interpretarea sa (cu bună-ştiinţă sau nu, nu ne interesează) ar avea ca final fericit dispariţia odată şi pentru totdeauna a comuniştilor din menajeria politică a Republicii Moldova. Asta ar conduce la “fericirea” majorităţii votanţilor. Încălcarea supremaţiei Constituţiei însă nu conduce la fericire şi nu poate fi în niciun caz utilă, chiar dacă “victimele” ar fi comuniştii. Faptul ar constitui un precedent, iar alternanţa partidelor la putere ar da naştere unor abuzuri de neînchipuit, fatale pentru un stat atât de mic precum Republica Moldova. A calcula doar pentru propriul tău folos, ţinând cont doar de interesele de moment, nu înseamnă şi a lucra în mod legal şi moral. De la “fericirea” politică a majorităţii necomuniste se poate lesne ajunge la “fericirea” ta şi numai a ta. În felul acesta revenim înainte de momentul 7 aprilie 2009, când singurul om care lucra în Moldova se chema Oleg Voronin şi când fericirea lui era clădită pe suferinţele altora.

Pe de altă parte, nu înţelegem zbaterea asta în favoarea unui aşa-zis “aliat” politic, când nici colegii de partid ai “aliatului” nu îndrăznesc să interpreteze Constituţia aşa cum le surâde lor. “Aliatul” n-a recunoscut niciodată deschis că limba pe care o vorbeşte (sau pe care cel puţin o îngaimă) se cheamă Limba Română, “aliatul” nu şi-a expus încă în mod public părerea despre atrocităţile regimului stalinist în Basarabia, “aliatul” nu va interpreta eronat Constituţia atunci când Dorin Chirtoacă se va afla sub sabia lui Damocles, la alegerile pentru Primăria Chişinău.
Presupunem, întemeiat zicem noi, că cei care au votat Partidul Liberal nu au introdus buletinul de vot în urnă cu gândul la Marian Lupu şi la propăşirea sa politică.

Prolegomenele lui Dorin Chirtoacă, rostite la Publika TV, vor fi dezvoltate într-un volum de-al său viitor intitulat “Ficţiuni constituţionale”.