Archive for August 2010

Dictatură ortodoxă

August 24, 2010

Moldova este parte integrantă a Sfintei Rusii”.

Dacă această ştire mi-ar fi fost prezentată la televizor fără imaginile cu barba deasă şi mitra din smaraldele căreia ţâşnea orbitor o lumină – amândouă ale Preafericitului Patriarh Kiril al Rusiei –, aş fi crezut că a reînviat, de acolo de unde este el, Episcopul Pavel Lebedev, sau, mai ştiu eu, vreun comisar moscovit care îşi completa în glas darea de seamă către conducerea de partid, cu grija-i caracteristică de câte biserici au fost închise şi câte mai funcţionează în Basarabia.

Sătenii din Răciula, din Baraboi şi din Mihăileni (şi mulţi-mulţi alţii!), oameni pentru care “Biserica nu se ia cu topoarele!”, dar şi preoţii basarabeni deportaţi sau asasinaţi de bolşevici sau de copiii acestora (precum părintele Gheorghe Armaşu, omorât de nişte bestii, în ’92, în propria-i casă) se revoltă, de acolo de unde au fost plecaţi, împotriva verdictului pecetluit de Biserica de la Răsărit.

Rusia, din păcate, nu s-a recules după experienţele bolşevice.

S-ar zice aci că spusele Patriarhului Kiril emană unitate ortodoxă, vorba ceea a politrucilor sovietici: avem aceeaşi credinţă, ne rugăm aceluiaşi Dumnezeu, există între noi o strânsă legătură sufletească etc. De ce nu s-a spus nimic despre Serbia, Grecia, Bulgaria, Georgia, Armenia şi oriunde există suflare creştin-ortodoxă, că sunt “parte integrantă a Sfintei Rusii” şi viceversa? Că ruşii sunt câte puţin din greci, sârbi şi bulgari,  români, copţi şi sirieni?

Vechea teorie a strălucitului bărbat de stat Camillo Cavour, cea cu biserica liberă într-un stat liber, este departe de a fi împlinită în Rusia. În Rusia, este tot mai accentuată autocraţia în biserică. Biserica Rusă a devenit, de-a lungul secolelor, un spaţiu al experimentului politic. Faptul că acum, în prag de alegeri anticipate, Patriarhia Rusă îşi mulează discursul pe viziunile Kremlinului în materie de politică externă nu este o noutate. Se ştie că ţarul Rusiei era cu desăvârşire stăpân peste toate. Când a fost răpus marele patriarh Nicon, unul dintre capetele de acuzare era purtarea prea puţin reverenţioasă faţă de ţar. Un sinod din 1667 îi obliga pe preoţii ruşi să nu ţină duminica şi în zilele de sărbătoare judecăţi, afară de chestiunile care îl priveau pe ţar. Ţarul Rusiei avea lângă el “Sfântul Sinod dirigent” care avea să conducă nu numai administraţia bisericească, ci avea să hotărască şi în chestiuni dogmatice. Există deci o legătură specială între ţar şi Biserica Rusă, legătură care persistă şi astăzi.

Domnul Medvedev, zis şi domnul Putin, respectă tradiţia cu sfinţenie, fie vorba de ţar sau chiar de Stalin, care ordona odinioară Patriarhiei Ruse să adopte “metode de muncă bolşevice”.

Ei privesc visători la grădinile şi marmura Bizanţului, unde practica ortodoxiei ţinea loc de naţionalitate şi unde, prin propaganda religioasă şi conversiunea la creştinism, diplomaţia imperială obţinea succese răsunătoare. Ei uită însă cele trei principii ale diplomaţiei bizantine : prudenţa, justeţea vederilor şi delicateţea.

În plus, ar trebui să ne pară cel puţin ciudat acest “Tardus amor” (iubire târzie) al lui V. Pasat – aidoma fericitului Augustin după creştinarea sa. Târziu, prea târziu s-a ascuns în spatele lui Dumnezeu! Dar dacă Dumnezeu nu se mai vrea cunoscut de acesta?

Anunțuri